andrici

Jandarmul tulcean Sorin Andrici, legitimat la ACS Atletic Delta Chilia Veche, va reprezenta din nou România pe scena internațională a ultramaratonului. Acesta va lua startul sâmbătă, 12 aprilie 2025, la ora 10:00 (ora Italiei), în proba regină de 24 de ore din cadrul Ultramaraton Festival Venice, cea mai prestigioasă competiție de acest tip din regiune.

Aflat la a doua participare consecutivă la eveniment, Sorin Andrici intră în cursă cu un palmares impresionant: în 2024 a reușit să urce pe locul 2 la general, după ce a parcurs 207 kilometri în 24 de ore. Performanța i-a adus nu doar respectul comunității de ultramaratoniști, ci și statutul de favorit la podium și în ediția din acest an.

Competiția din Veneția va reuni aproximativ 700 de alergători din întreaga lume și va găzdui totodată și Campionatul Național de Ultramaraton al Italiei.

Sorin s-a pregătit intens în ultimele luni, sub coordonarea antrenorului său, Sandu Nicolae, cu scopul clar de a-și depăși propriul record. Motivat și determinat, el își propune să treacă dincolo de limita celor 207 kilometri și să demonstreze din nou că ambiția, munca și rezistența fizică pot împinge granițele performanței umane.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.