Comuna Frecăței se pregătește de sărbătoare. Primăria și Consiliul Local organizează, sâmbătă, 9 mai 2026, cea de-a cincea ediție a evenimentului „Serbare câmpenească pe meleaguri dobrogene”, o manifestare dedicată tradițiilor, muzicii și comunității.
Evenimentul va avea loc pe strada Carpenului, în apropierea bisericii „Sfântul Nicolae de vară”, și promite o zi plină de voie bună, cu artiști îndrăgiți și momente artistice susținute de tineri talentați din zonă.
Pe scenă vor urca Corina-Elena Badea, Nemuritorii, Ana Maria Botezatu și Georgeta Nichifor, alături de ansambluri folclorice cunoscute precum „Meleaguri Dobrogene”, „Nuferii Deltei” și „Daima”.
Organizatorii spun că evenimentul este o ocazie pentru localnici și vizitatori de a se bucura de tradițiile dobrogene și de atmosfera specifică unei serbări câmpenești, unde muzica și dansul aduc oamenii împreună.
Un moment special îl va avea artista Ana Maria Botezatu, care promite să aducă pe scenă nu doar muzică, ci și acea energie pe care, spun organizatorii, „o simți doar atunci când ești acolo”.
Participarea este gratuită, iar organizatorii îi invită pe toți cei care vor să petreacă o zi în aer liber să ia parte la eveniment.
