Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026 a debutat luni, 8 iunie, cu probele de evaluare a competențelor, peste 1.200 de candidați din județul Tulcea fiind așteptați să participe la examenul maturității.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, la sesiunea iunie-iulie sunt înscriși absolvenți ai promoției curente, dar și candidați din seriile anterioare, care vor susține toate probele sau doar pe cele pe care nu le-au promovat în anii precedenți.
Startul examenului a fost dat de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se desfășoară în perioada 8-10 iunie. Calendarul continuă cu evaluarea competențelor de comunicare orală în limba maternă, competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională și competențele digitale.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au anunțat că prima zi de examen s-a desfășurat fără incidente.
„Nu au fost probleme în centrele de examen”, a transmis inspectorul școlar general al județului Tulcea, Viorica Pavel.
Probele scrise încep la finalul lunii
Deși examenul a început cu probele de competențe, adevăratele emoții pentru absolvenți vor veni la sfârșitul lunii iunie, când sunt programate probele scrise.
Prima probă scrisă va avea loc pe 29 iunie, la Limba și literatura română. Aceasta va fi urmată, pe 30 iunie, de proba obligatorie a profilului, iar pe 2 iulie de proba la alegere a profilului și specializării.
Susținerea probelor de competențe reprezintă una dintre condițiile obligatorii pentru promovarea examenului de Bacalaureat.
Mesaj pentru candidați
La debutul examenului, inspectorul școlar general Viorica Pavel le-a transmis un mesaj absolvenților care intră în această perioadă în una dintre cele mai importante etape ale parcursului lor educațional.
„Transmit candidaților mult succes în susținerea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, etapă esențială în parcursul educațional și profesional, precum și rezultate pe măsura eforturilor depuse”, a declarat Viorica Pavel.
Aceasta a subliniat că evaluările din această perioadă au rolul de a evidenția competențele dobândite de elevi de-a lungul anilor de studiu.
„Aceste probe reflectă nivelul competențelor-cheie dobândite pe parcursul anilor de studiu, contribuind la dezvoltarea capacității de comunicare, utilizare eficientă a tehnologiei și integrare activă în societatea contemporană”, a precizat inspectorul școlar general.
Totodată, șefa învățământului tulcean i-a îndemnat pe candidați să trateze examenul cu încredere și responsabilitate.
„Îi îndemn să abordeze această etapă cu responsabilitate, seriozitate și încredere în propriile forțe, valorificând cunoștințele și experiența acumulate”, a transmis Viorica Pavel.
Sesiunea de vară a Bacalaureatului 2026 se va desfășura până pe 13 iulie, când vor fi finalizate toate etapele examenului.