Peste 200 de sportivi din România au participat, sâmbătă dimineaţa, la Delta Triathlon, eveniment organizat de clubul Aqua Vita Delta, în parteneriat cu federaţia de profil, în cadrul Aegyssus Sport Fest, acţiune de promovare a sportului iniţiată de Primăria municipiului Tulcea.

Concursul a inclus probe care fac parte din campionatul naţional, iar la start s-au prezentat inclusiv sportivi de performanţă, potrivit vicepreşedintelui Federaţiei Române de Triatlon (FRT), Viktor Klosz.

„Este un concurs campionat naţional la distanţă olimpică, deci practic e într-un fel cel mai important concurs pentru sportivii Elite sub 23 de ani şi juniori, pentru că e aceeaşi distanţă care se parcurge la olimpiadă. Anul viitor, nu e foarte departe, dar calificările nu s-au terminat. Avem speranţe că vom fi prezenţi cu o sportivă şi un sportiv la Olimpiada din Paris. Cel mai important pentru noi e că avem o generaţie tânără care se pregăteşte pentru următoarele olimpiade, cadeţi juniori”, a declarat pentru AGERPRES vicepreşedintele FRT, Viktor Klosz.

Aegyssus Sport Fest, eveniment organizat de Primăria municipiului Tulcea şi aflat la a doua ediţie, a început în urmă cu o săptămână cu un concurs de mountain bike, care a inclus şi două etape de campionat naţional. Evenimentul se va încheia duminică şi include competiţii de kempo, fotbal, şah, triatlon, tenis de masă, semimaraton, tenis de câmp, lupte, caiac-canoe, lupte, box, streetball, karate kyokushin.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.