Orașul Babadag este la un pas de finalizarea unei investiții importante pentru familiile cu copii mici. Prima creșă construită de la zero după Revoluție este aproape gata, iar autoritățile anunță că lucrările vor fi încheiate înainte de termenul prevăzut în contract.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Georgian Caraman, care a precizat că noua creșă este deja în faza finală de execuție.

Creșa este una de tip mediu, finanțată prin PNRR, iar valoarea estimată a contractului de proiectare, execuție și dotare este de 10.963.572,14 lei, fără TVA (aproximativ 13 milioane de lei cu TVA). Creșa va avea o capacitate de 70 de copii, organizați în 7 grupe.

Constructorul promite predarea înainte de termen

Potrivit edilului, termenul contractual pentru finalizarea investiției este sfârșitul lunii, însă constructorul a dat asigurări că obiectivul va fi predat mai devreme.

În prezent, lucrările din interior sunt finalizate, iar mobilierul și echipamentele necesare funcționării au fost livrate și urmează să fie montate.

În exterior, muncitorii lucrează la împrejmuirea terenului, amenajarea spațiilor verzi, montarea covoarelor din tartan pentru locurile de joacă și realizarea locurilor de parcare.

Primăria lucrează la racordarea utilităților

În paralel cu lucrările executate de constructor, Primăria Babadag realizează racordurile la utilități și deviază o conductă care traversează terenul pe care a fost construită creșa.

Primarul Georgian Caraman consideră că investiția reprezintă un pas important pentru dezvoltarea orașului și completează proiectele realizate în ultimii ani în infrastructura educațională.

Consider că astfel de proiecte sunt esențiale pentru o comunitate care se respectă, o comunitate care privește cu încredere către viitor. Acest proiect, care se apropie cu pași repezi de finalizare, vine în completarea investițiilor realizate în infrastructura educațională în ultima perioadă”, a transmis edilul.

Noua creșă va fi prima unitate de acest fel construită de la zero în Babadag după 1989 și va beneficia de toate dotările necesare pentru funcționarea în condiții moderne.

Galerie foto

742331318 122243664170275445 4691373363689142091 n
741693659 122243663798275445 5889277008473867290 n
741510424 122243664404275445 6276919759458663733 n
741236210 122243663684275445 2995059554491276598 n
741305193 122243663504275445 4142009559926585389 n

Sursa: Facebook primarul orașului Babadag, Georgian Caraman.

Redactor la Ora de Tulcea. Acoperă știrile de eveniment, actualitatea locală și conținutul editorial din județul Tulcea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.