peste carasPolițiștii de frontieră tulceni au depistat doi cetățeni români care transportau cu un atelaj hipo 232 kilograme de pește fără documente legale și 31 unelte de plasă monofilament, interzise la deținere, în lungime de 1.850 metri.

În data de 8 aprilie, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul S.P.F. Tulcea i-au depistat, pe raza localității Sălcioara, pe P.A., în vârstă de 17 ani și M.M., în vârstă de 16 ani, ambii domiciliați pe raza județului Tulcea, în timp ce transportau cu un atelaj hipo, 31 unelte de plasă de tip monofilament, interzise la deținere, în care se afla o cantitate însemnată de pește. În urma controlului, în atelajul hipo a fost descoperită cantitatea de 232 kilograme de pește din speciile caras, șalău, plătică, babușcă, crap și somn, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu au putut prezenta documente de proveniență și transport.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurile legale, iar plasele monofilament, în lungime de 1.850 metri, au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament și pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală.

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.