La vârsta la care cei mai mulți copii își împart timpul între teme, joacă și desene animate, o fetiță din Tulcea urcă pe podiumurile Europei și face România mândră.

Safca Alesia Riana, elevă în clasa a IV-a A la Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu”, a devenit vicecampioană europeană la cea de-a 9-a ediție a Campionatului European WKB Kyokushin Karate, desfășurat în perioada 7–11 mai 2026, la Trikala, în Grecia.

Performanța este cu atât mai spectaculoasă cu cât micuța sportivă a luptat împotriva unor adversare mai experimentate și a ajuns până în marea finală europeană după două victorii impresionante în fața a două sportive din Grecia, chiar în fața propriului public.

La un pas de aurul european

Alesia a intrat în finală cu șanse reale la titlul continental. A luptat cu ambiție, curaj și determinare, însă un moment de neatenție a schimbat cursul meciului. În confruntarea cu sportiva din Ucraina, tulceanca a fost depunctată după aplicarea a trei lovituri nepermise, iar aurul european i-a scăpat printre mănuși.

Chiar și așa, performanța ei rămâne una uriașă: vicecampioană europeană pentru România și pentru Tulcea, la doar câțiva ani după ce a pășit pentru prima dată într-o sală de antrenament.

Iar cei care o cunosc spun că acesta este doar începutul.

O campioană crescută între școală și dojo

În sala de clasă de la „Alexandru Ciucurencu”, Alesia este îndrumată de învățătoarea Iliescu Tantica, iar în dojo este formată de antrenorul Panuta Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuți oameni ai karateului tulcean. Alături îi este și sempai Panuta Albert, model și sprijin în pregătirea competițională.

vice campioana europeana clasa 4 2

Nu este pentru prima dată când numele Safca Alesia Riana apare în paginile „Ora de Tulcea”, însă rezultatul obținut acum în Grecia confirmă că Tulcea crește campioni adevărați. Alesia este și vicecampioană mondială.

Și poate că, uneori, diferența dintre argint și aur stă într-o clipă. Dar diferența dintre un copil obișnuit și un viitor mare campion stă în muncă, disciplină și curaj.

Iar Alesia le are pe toate.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.