primaria babadag

Primăria Babadag a intrat într-un nou litigiu cu miză financiară importantă, după ce Tribunalul Tulcea a obligat administrația locală să achite peste 221.000 de lei către compania JT Grup , reprezentând penalități pentru întârzierea plății unor facturi emise în cadrul serviciului de salubrizare.

Decizia a fost pronunțată de Tribunalul Tulcea pe 3 martie 2026, însă autoritatea locală a formulat apel. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel pe 6 mai 2026, urmând ca instanța să stabilească primul termen de judecată.

termen primaria babadag jt oil

Compania reclamantă, JT Grup, a solicitat în instanță plata sumei de 221.267,35 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru facturi neachitate la timp de către UAT Babadag. Firma a cerut și recuperarea cheltuielilor de judecată, iar instanța a obligat primăria să plătească suplimentar 8.031 lei pentru taxa de timbru și onorariul avocatului.

Potrivit documentelor analizate de judecători, litigiul are la bază contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de colectare și transport al deșeurilor municipale, semnat la 2 octombrie 2019 prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a Infrastructurii de Deșeuri Menajere Tulcea, structură din care face parte și UAT Babadag.

JT Grup a susținut că mai multe facturi emise în perioada mai 2020 – august 2024 au fost achitate cu întârziere, parțial sau deloc. Contractul prevedea penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, iar compania a solicitat aplicarea acestor clauze.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Tulcea a arătat că administrația locală nu a contestat nici existența penalităților și nici valoarea acestora. Instanța a reținut trei facturi principale pentru care au fost calculate penalitățile:

  • Factura nr. JTSAL45100 din 28 martie 2022 – 72.985,08 lei;
  • Factura nr. JTSAL88413 din 29 decembrie 2023 – 78.198,18 lei;
  • Factura nr. JTSAL101850 din 16 octombrie 2024 – 70.084,09 lei.

Judecătorii au invocat prevederile Codului Civil privind obligativitatea respectării contractelor și dreptul creditorului de a solicita daune pentru întârzieri la plată.

Dacă hotărârea va rămâne definitivă și după judecarea apelului, suma va trebui achitată din bugetul local al orașului Babadag.

Surse ale documentării: portalul instanțelor de judecată, minuta Tribunalului Tulcea din 3 martie 2026, documente judiciare din dosarul aflat pe rolul Curții de Apel

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.