Screenshot 2026 06 11 124454

Dorin Meran, fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu Tulcea și unul dintre cei mai influenți oameni din sistemul de control al statului la nivel județean, se află din nou în centrul unei anchete DNA. După condamnarea definitivă pentru luare de mită, fostul șef al instituției a fost trimis în judecată ,într-un nou dosar de corupție, înregistrat pe 9 iunie pe rolul Tribunalului Tulcea.

Potrivit unor surse demne de toată încrederea, că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti, care cunosc în detaliu conținutul cauzei, procurorii DNA îl acuză pe Dorin Meran că ar fi folosit informații obținute prin funcția sa în beneficiul unor persoane și interese care nu aveau dreptul să le cunoască. Sursele sunt concordante și descriu două episoade distincte care stau la baza acuzațiilor formulate de anchetatori.

Meran Tulcea DNA

Control anunțat înainte să înceapă

Primul episod are o încărcătură politică evidentă. Conform informațiilor din dosar, în vara anului 2023, Dorin Meran ar fi transmis unei persoane cu influență majoră în politica tulceană detalii privind o petiție depusă , formulată împotriva acesteia, de secretarul primăriei din Valea Teilor ,care nu erau destinate publicității

Nu ar fi fost vorba doar despre existența sesizării, ci și despre identitatea persoanei care a făcut reclamația și despre momentul în care urma să fie efectuat controlul pentru verificarea aspectelor sesizate.

Cu alte cuvinte, beneficiarul informației ar fi aflat dinainte că este reclamat, cine a făcut reclamația și când urmau să apară inspectorii. Procurorii consideră că prin această divulgare controlul și-ar fi pierdut eficiența, iar persoana vizată ar fi beneficiat de un avantaj pe care nu ar fi trebuit să îl aibă.

Informații sensibile și interese private

Cel de-al doilea episod descris de sursele noastre mută povestea în zona economică și de afaceri. Potrivit surselor judiciare, Dorin Meran ar fi solicitat operatorului privat ECOREC SA informații comerciale și date sensibile privind cantitățile de deșeuri colectate și identitatea generatorilor de deșeuri.

Ulterior, susțin procurorii, aceste informații ar fi fost transmise către reprezentanții JT Grup SRL, companie care activa pe aceeași piață și care se afla în concurență directă cu ECOREC.

Anchetatorii apreciază că informațiile respective nu erau destinate publicității și că divulgarea lor putea genera avantaje comerciale importante într-un domeniu unde concurența este acerbă și unde accesul la astfel de date poate face diferența între câștigarea și pierderea unor contracte.

Cum și-a redus pedeapsa în dosarul de mită

Noul dosar vine într-un moment cu atât mai surprinzător cu cât Dorin Meran nu este un necunoscut pentru procurorii anticorupție.

În decembrie 2024, Curtea de Apel Constanța l-a condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Dosarul a pornit după ce procurorii DNA au documentat faptul că fostul șef al Gărzii de Mediu ar fi pretins și primit bani de la un om de afaceri pentru aplicarea unei sancțiuni mai blânde în urma unui control.

Ancheta s-a încheiat cu un flagrant, iar Meran a ales ulterior să recunoască faptele. Recunoașterea nu a fost lipsită de consecințe favorabile pentru fostul comisar-șef. Beneficiind de procedura simplificată și de colaborarea cu anchetatorii, acesta a obținut reducerea limitelor de pedeapsă și o condamnare cu suspendare.

De la denunțător la inculpat într-un nou dosar

În aceeași perioadă, numele lui Dorin Meran avea să apară și într-un alt dosar DNA cu implicații politice importante. Din documentele judiciare reiese că fostul șef al Gărzii de Mediu a furnizat procurorilor informații și declarații despre intervenții și influențe exercitate asupra activității sale de control, aspecte valorificate ulterior într-o altă cauză instrumentată de DNA Constanța.

****

Pentru mulți observatori ai vieții publice tulcene, aici se află una dintre cele mai mari ironii ale acestui caz. Omul care a fost prins în flagrant luând mită, care ulterior a colaborat cu procurorii și a devenit o piesă importantă într-o anchetă anticorupție cu miză politică, ajunge acum din nou în postura de inculpat, într-un dosar în care DNA susține că ar fi folosit informațiile confidențiale ale statului pentru a favoriza interese politice și economice.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Tulcea și urmează să intre în procedura de cameră preliminară. Până la o hotărâre definitivă, Dorin Meran beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Pentru fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea, noul proces deschide un nou capitol într-o poveste judiciară care pare departe de a se fi încheiat.

Precizare: Informațiile din acest articol sunt de interes public și provin din surse oficiale deschise (portaluri ale instanțelor). Publicarea numelor se realizează în temeiul art. 7 din Legea nr. 190/2018, în context jurnalistic, cu respectarea prezumției de nevinovăție.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.