Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Tulcea au aplicat, în primele șase luni ale anului 2026, amenzi de peste 5,7 milioane de lei, în urma sutelor de controale desfășurate în județ.
Potrivit bilanțului instituției, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026 au fost efectuate 353 de controale, dintre care:
- 82 de controale planificate;
- 271 de controale neplanificate, în urma sesizărilor, autosesizărilor, verificărilor tematice sau a acțiunilor comune cu alte instituții.
Aproape 200 de sancțiuni
În urma neregulilor descoperite, Garda de Mediu Tulcea a aplicat 198 de sancțiuni contravenționale, dintre care:
- 36 de avertismente;
- 162 de amenzi, în valoare totală de 5.718.500 de lei.
Pe lângă sancțiuni, comisarii au dispus și măsuri ferme împotriva celor care au încălcat legislația de mediu:
- 3 suspendări de activitate;
- 2 suspendări ale actelor de reglementare;
- desființarea unei lucrări și readucerea terenului la starea inițială;
- 3 sesizări penale înaintate organelor de cercetare.
Cele mai multe reclamații au fost legate de deșeuri
În primele șase luni ale anului, Garda de Mediu Tulcea a primit 126 de sesizări din partea cetățenilor, dintre care 116 au fost deja soluționate.
Cele mai frecvente probleme semnalate au vizat:
- gestionarea deșeurilor;
- poluarea aerului;
- protecția apelor;
- biodiversitatea și alte activități cu impact asupra mediului.
Reprezentanții instituției spun că rezultatele reflectă activitatea constantă a comisarilor în aplicarea legislației de mediu și în protejarea patrimoniului natural al județului Tulcea și al Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Totodată, Garda de Mediu le-a mulțumit persoanelor și operatorilor economici care respectă legislația și contribuie la protejarea mediului.