Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Tulcea trage linie după unul dintre proiectele prin care a încercat să aducă școala mai aproape de realitățile și cerințele educației moderne. Miercuri, 15 iulie, de la ora 11.00, unitatea de învățământ organizează conferința de închidere a proiectului „Școala Viitorului: Pilotarea Inovațiilor în Educația Modernă”.

Evenimentul va avea loc în Corpul B al liceului, la parter, și va reuni reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor de învățământ, partenerilor implicați în proiect, profesori, elevi și alți invitați interesați de schimbările din educație.

În cadrul conferinței vor fi prezentate activitățile desfășurate, rezultatele obținute și exemplele de bune practici dezvoltate de cadrele didactice. Totodată, participanții vor discuta despre modul în care soluțiile testate în proiect pot fi păstrate și integrate în activitatea curentă a liceului, astfel încât experiența acumulată să nu rămână doar într-un raport frumos legat și așezat pe un raft.

Proiectul a urmărit introducerea unor metode moderne de predare, evaluarea standardizată a elevilor, dezvoltarea activităților de orientare și consiliere, formarea profesorilor și consolidarea unei culturi organizaționale bazate pe calitate și performanță.

Conferința va fi și un prilej de analiză a impactului pe care proiectul l-a avut asupra procesului educațional, dar și de schimb de experiență între cei implicați. Miza este continuarea inițiativelor care au dat rezultate și adaptarea școlii la nevoile reale ale elevilor, într-un sistem de educație în care schimbarea este invocată des, dar se produce, de regulă, ceva mai greu.

Proiectul „Școala Viitorului: Pilotarea Inovațiilor în Educația Modernă”, cod 109, a fost implementat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 – Educație, în cadrul apelului „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”.

Conferința va avea loc miercuri, 15 iulie 2026, de la ora 11.00, la sediul Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Tulcea, Strada Tineretului nr. 2, Corp B, parter.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.