În 2023, numărul persoanelor care au murit în accidente feroviare în UE a crescut la 841 de decese, comparativ cu 803 în 2022, arată Eurostat. Potrivit Oficiului European de Statistică, numărul sinuciderilor de pe căile ferate depășește cu mult numărul de persoane ucise și rănite grav în accidente, scrie Hotnews.
2023 a fost al doilea an cu un număr crescut de decese în transportul feroviar, după o tendință de scădere din 2010 până în 2021. Din 2019 până în 2021, scăderea numărului de accidente feroviare, decese și răniți grav a coincis cu o scădere bruscă a transportului de pasageri pe calea ferată, cauzată de pandemia Covid-19.
Mai mult de jumătate din decesele din 2023 au implicat persoane neautorizate aflate pe șine (58%), în timp ce al doilea grup ca mărime a vizat utilizatorii trecerilor la nivel (27%).