Un studiu publicat în Journal of Marketing Research ridică semne de întrebare cu privire la eficiența politicilor care interzic oferirea gratuită a pungilor de plastic în supermarketuri, notează G4Media.
Deși scopul inițial a fost reducerea poluării, în orașe precum Austin și Dallas, din Texas, rezultatele au fost opuse: mulți consumatori au început să cumpere mai multe pungi de plastic, în special pentru a le folosi acasă, ca saci de gunoi.
Aceste reglementări au evidențiat cât de dificil este să obții schimbări reale în obiceiurile de consum prin astfel de măsuri. În Austin, interdicția a durat cinci ani, timp în care vânzările de pungi de plastic au crescut cu 38,6%. Tendința s-a menținut chiar și la 18 luni după ridicarea interdicției.
În Dallas, interdicția a fost aplicată doar cinci luni. Planul inițial, care urmărea să încurajeze utilizarea pungilor reciclabile, cum ar fi cele de pânză, nu a funcționat așa cum se spera, mulți consumatori preferând să cumpere pungi suplimentare în loc să adopte opțiuni mai ecologice.
- Citește continuarea, aici.