35 de cadre ale Penitenciarului Tulcea au mers joi la Centrul de Transfuzie Sanguină Tulcea pentru a dona sânge. Acțiunea a fost organizată pentru sprijinirea pacienților care au nevoie de transfuzii și pentru completarea rezervelor necesare în situațiile medicale de urgență.
Inițiativa i-a aparținut directorului Spitalului Județean de Urgență Tulcea, dr. Tudor-Ion Năstăsescu, iar angajații Penitenciarului Tulcea au răspuns apelului și s-au prezentat la Centrul de Transfuzie în prima parte a zilei.

Reprezentanții Penitenciarului au subliniat că participarea celor 35 de angajați este, dincolo de uniformă și de atribuțiile profesionale, un gest prin care aceștia au ales să se implice direct în sprijinirea comunității.
„Dincolo de uniformă și de responsabilitățile profesionale, stă omul care alege să ajute”, au transmis reprezentanții Penitenciarului Tulcea.
Sângele recoltat poate fi utilizat pentru pacienții care au nevoie de transfuzii, inclusiv în situații medicale urgente, iar acțiunea contribuie la menținerea rezervelor Centrului de Transfuzie Sanguină Tulcea.

Alexandru Filip, la a noua donare în patru ani. Și-a donat beneficiul pentru Radu
Tot joi, la Centrul de Transfuzie Sanguină Tulcea a donat sânge și Alexandru Filip, aflat la a noua donare din ultimii patru ani.
De această dată, pe lângă donarea de sânge, acesta a ales să redirecționeze întreaga sumă primită pe cardul de donator către Radu, fiul unei angajate a Direcției de Asistență și Protecție Socială Tulcea, despre care Filip spune că luptă cu o formă agresivă de cancer.
Citește și: Radu are nevoie de Tulcea. Un copil luptă cu o formă agresivă de cancer
„A fost a noua mea donare din ultimii patru ani”, a transmis Alexandru Filip. Acesta i-a îndemnat și pe tulcenii a căror stare de sănătate le permite să doneze sânge și, în același timp, să îl sprijine pe Radu.

„Este un gest simplu, dar care poate face o diferență uriașă pentru cineva aflat într-un moment critic”, a mai transmis Alexandru Filip.
Datele prin care poate fi sprijinit Radu și informațiile suplimentare despre cazul său au fost publicate de Alexandru Filip în comentariile postării sale.