La data de 17 octombrie 2023 în jurul orei 5:30 , polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN22D între localitățile Măcin si Greci, județ Tulcea a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 54 ani ar fi condus o ambulanță din cadrul Serviciului privat de Ambulanță Ialomița și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul pasagerului din ambulanță și rănirea conducătorului auto.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ si deține permis de conducere corespunzător.
Trafic blocat pe ambele sensuri , se circula pe un drum forestier alăturat.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Către locul intervenției, s-au deplasat salvatorii din cadrul Secției de Pompieri, Măcin cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Sosite la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că este vorba despre un accident rutier, cu un autoturism implicat, în care se aflau 3 persoane, dintre care una încarcerată.
Echipajul de descarcerare a procedat la extragerea victimei ( un bărbat de 60 de ani) din autoturismul avariat.
Din păcate, echipajele SAJ prezente la locul intervenției, au constatat decesul acesteia.
Șoferul autoturismului și un alt pasager, o persoană de sex feminin, au fost preluate de echipajele SAJ, care le-au acordat primul ajutor medical, ulterior persoana de sex feminin fiind transportată la o unitate spitalicească.