Comisia Europeană a inițiat marți o investigație oficială împotriva rețelei chineze TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în legătură cu obligația de a evalua și a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul recentelor alegeri prezidențiale din România din 24 noiembrie, potrivit unui comunicat al executivului european, scrie G4Media.
Dacă e găsită vinovată de încălcarea legislației, Tiktok poate fi amendată cu o sumă de maximum 6% din cifra de afaceri la nivel global, amendă pe care o poate contesta în instanțele europene.
Investigația se vor axa pe gestionarea riscurilor la adresa alegerilor sau a discursului civic, legate de următoarele domenii:
- sistemele de recomandare ale TikTok, în special riscurile legate de manipularea neautentică coordonată sau de exploatarea automatizată a serviciului.
- politicile TikTok privind reclamele politice și conținutul politic plătit.
În ceea ce privește ambele elemente, una dintre suspiciunile pe care Comisia urmează să le investigheze este dacă TikTok a atenuat cu diligență riscurile pe care le prezintă aspectele regionale și lingvistice specifice ale alegerilor naționale.
În cazul în care suspiciunile Comisiei se dovedesc a fi corecte, aceste deficiențe ar constitui încălcări ale articolului 34 alineatele (1) și (2) și ale articolului 35 alineatul (1) din Regulamentul privind serviciile digitale. Comisia va efectua acum cu prioritate o investigație aprofundată.
Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat că „trebuie să ne protejăm democrațiile de orice fel de ingerință străină. Ori de câte ori suspectăm o astfel de ingerință, în special în timpul alegerilor, trebuie să acționăm rapid și ferm. În urma unor indicii serioase că actori străini au intervenit în alegerile prezidențiale din România prin utilizarea TikTok, investigăm acum cu atenție dacă TikTok a încălcat Legea privind serviciile digitale prin faptul că nu a abordat astfel de riscuri. Ar trebui să fie foarte clar că, în UE, toate platformele online, inclusiv TikTok, trebuie să fie trase la răspundere.”
Această decizie de deschidere a unei investigații ia în considerare informațiile primite din rapoartele declasificate ale serviciilor de informații de către autoritățile române, precum și rapoartele terților. Investigația urmează, de asemenea, analiza rapoartelor de evaluare a riscurilor prezentate de TikTok în 2023 și 2024, răspunsurile la solicitările de informații ale Comisiei și documentele interne furnizate de TikTok.