Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat marți la Hotnews despre candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale că nu exclude o posibilă susținere a acestuia, dar decizia PNL va veni după o serie de ”analize”. Bolojan a mai spus că nu e de acord cu creșterea de taxe și impozite pentru mediul privat până când guvernul nu face în primul rând reforma administrației. Despre data alegerilor prezidențiale, el a spus că trebuie să se țină cât mai rapid, în martie – aprilie, scrie G4Media.
Principalele declarații ale lui Ilies Bolojan:
Despre Nicușor Dan: PNL nu a luat o decizie, dar cred că trebuie să învățăm din lecții trecutului. Trebuie să încercăm să restrângem un număr mai redus de candidați. A merge fiecare partid cu un candidat disipează voturile și face impredictibil candidatul din turul al doilea. Vom avea un candidat din partea partidelor anti-sistem care va intra sigur în turul 2.
Nu exclud o posibilă susținere, dar trebuie să facem analize.
Cea mai mare urgență în perioada următoarea este un guvern stabil.
Dl Marcel Ciolacu să se gândească foarte serios dacă mai are rezevra de autoritate și credibilitate pentru a fi premier în continuare
Despre creșterile de pensii și salarii la bugetari: Cred că e nevoie ca actualul guvern Ciolacu sau noul guvern până la finalul anului să emită niște ordonanțe care să limiteze creșterile prevăzute de diferite legi. Noi nu mai putem suporta aceste creșteri, acesta e adevărul, și eu l-am spus încă dinainte de alegeri. Altfel, România intră cu niște deficite și mai mari și intrăm într-o zonă de criză financiară care va crea grave probleme economice. E o condiție obligatorie.
A doua condiție să lucrăm la scăderea deficitului, deci la scăderea inflației, iar asta trebuie să o facă noul guvern. Conform negocierilor Ministerului Finanțelor cu Comisia Europeană, avem un plan de scădere a deficitului cu un punct procentual anul viitor, la 7% din PIB, care rotunjit înseamnă aproape 20 de miliarde de lei. Asta înseamnă că în afară de a limita orice fel de creșteri trebuie să luăm măsuri, reforma instituțiilor centrale, să limităm risipa, să scoatem sinecurile, să reformăm companiile de stat, o mare problemă a României.
Dacă companiile de stat vor lucra mai bine, înseamnă că am putea avea o energie mai ieftină. Nu putem fugi de refoma statului, de descentralizare, de eficientizare a administrației, de niște măsuri care să asigure predictibilitate fiscală.