carne
Imagine ilustrativă

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea au descoperit produse expirate și alimente improprii consumului uman în urma unui control desfășurat la o unitate de alimentație publică situată în apropierea localității Turcoaia.

Verificările au avut loc sâmbătă, 16 mai 2026, în urma unei sesizări privind comercializarea și servirea unor produse alimentare expirate. La acțiune au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.

Potrivit DSVSA Tulcea, inspectorii au constatat că unitatea funcționa fără autorizație sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor. În timpul controlului au fost găsite produse expirate, dar și alimente neetichetate, considerate improprii pentru consumul uman.

În urma neregulilor descoperite, autoritățile au dispus suspendarea activității de alimentație publică până la obținerea autorizației necesare.

Totodată, inspectorii au confiscat și distrus 13,6 kilograme de carne și 83,5 kilograme de produse alimentare gătite.

Administratorul unității a fost sancționat contravențional cu o amendă de 20.000 de lei.

Reprezentanții DSVSA Tulcea au transmis că instituția continuă controalele oficiale la operatorii economici din domeniul alimentar pentru prevenirea comercializării produselor care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor și îi încurajează pe cetățeni să sesizeze orice nereguli privind siguranța alimentelor.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.