Crescătorii de ovine și caprine pot accesa finanțări de până la 50.000 de euro pentru investiții menite să prevină și să combată bolile în ferme, potrivit unui proiect publicat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în consultare publică.
Proiectul Ghidului solicitantului vizează intervenția DR-21 „Investiții pentru prevenirea răspândirii epizootiilor în exploatațiile zootehnice” și urmărește consolidarea biosecurității în fermele de oi și capre, a transmis Mediafax.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precizează că finanțarea poate fi folosită pentru investiții care contribuie la prevenirea apariției și răspândirii pestei micilor rumegătoare și variolei ovine și caprine. Măsura DR-21 a fost introdusă după modificarea Planului Strategic PAC 2023–2027, transmisă Comisiei Europene.
Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a declarat că aceasta este prima formă de sprijin dintre cele discutate cu organizațiile crescătorilor, pentru care există deja acordul Comisiei Europene și care este pregătită pentru lansare.
„Prin DR-21, susținem investiții concrete în biosecuritate, care îi ajută pe crescători să prevină apariția și răspândirea bolilor și să își protejeze efectivele”, a afirmat Tánczos Barna.
Finanțarea se adresează crescătorilor de ovine și caprine care dețin exploatații înregistrate cu cod ANSVSA și au un efectiv minim de 150 de capete. Valoarea maximă a sprijinului este de 50.000 de euro pentru un beneficiar, iar sprijinul public nerambursabil poate acoperi până la 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Bugetul propus pentru următoarea sesiune este de 9 milioane de euro.
Proiectele pot fi depuse până când valoarea solicitărilor atinge 300% din alocarea disponibilă. Printre cheltuielile eligibile se numără echipamentele și instalațiile pentru decontaminarea, dezinfecția și dezinsecția mijloacelor de transport, a personalului, suprafețelor și aerului.
De asemenea, pot fi finanțate instalații și echipamente pentru înființarea sau modernizarea filtrului sanitar-veterinar, garduri de protecție și delimitare, sisteme pentru izolarea sau carantinarea animalelor și echipamente pentru controlul accesului în exploatație.
Ghidul solicitantului este în consultare
Proiectul Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-21 este disponibil pe site-ul AFIR și se află în etapa de consultare publică. Prin această măsură, autoritățile urmăresc sprijinirea fermierilor în realizarea de investiții care să reducă riscul apariției și răspândirii bolilor și să ridice nivelul de biosecuritate al exploatațiilor zootehnice.