„Noi produceam acum câţiva ani 50% din carnea pe care o consumam. Acum mai producem 20%. Circa 80% din carnea de porc este importată. Deci, suntem cumva la mâna marilor jucători de pe piaţa cărnii de porc din Europa şi ne minunăm că, uite, domnule, s-a scumpit carnea de porc! Dar ce s-a scumpit carnea de porc!”, a afirmat Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), la un eveniment de specialitate, scrie Hotnews.

La nivelul pieței există un deficit comercial de 25% pe mâncare procesată (carnea de porc fiind principala componentă care provoacă 830 milioane Euro deficit anual), arată și un studiu independent realizat de un colectiv de cercetători din cadrul ASE, la solicitarea unui mare retailer.

Problema de fond, susțin autorii studiului este mobilitatea animalelor care ajung să fie vândute în târguri, deși nu îndeplinesc criteriile de calitate pentru a fi comercializate.

În anul 2022, în România s-au abatorizat 3 milioane de porci, față de cei aproape 5 milioane câți fuseseră abatorizați în 2016.

O altă problemă identificată în studiul citat este reprezentată de mobilitatea animalelor care ajung să fie vândute în târguri, deși nu îndeplinesc criteriile de calitate pentru a fi comercializate.

De asemenea, măcelăriile mici au un rol semnificativ negativ în răspândirea pestei porcine datorită problemei angajaților care nu respectă condițiile sanitar-veterinare și de aceea măsurile sanitar-veterinare trebuie adresate cu prioritate acestor categorii, mai arată cercetarea ASE.

În dezbaterea organizată de CLCC Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării, Feliciu Paraschiv acuză Statul că nu sprijină sub nicio formă producătorii să se apuce din nou să crească porci: „Le-am omorât porcii cu pesta porcină, le-am dat nişte legi foarte bune: trebuie să stea nu ştiu câte luni până trece virusul, să mai aştepte nu ştiu cât… Oamenii ăia se lasă de afaceri în condiţiile astea. Mai apăruse şi ceva pe la oi, o pestă. Am avut cu aviara, cu vacile, acum oile scăpaseră sănătoase”.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.