Spitalul Județean de Urgență Tulcea a găzduit zilele trecute prima ediție a Școlii de Chirurgie Oncoplastică a Sânului, un eveniment medical care a adus laolaltă specialiști, tineri chirurgi și medici rezidenți interesați de cele mai moderne tehnici folosite în chirurgia oncologică.

Evenimentul a fost organizat împreună cu Clubul de Chirurgie Oncoplastică a Sânului (CCOPS), iar reprezentanții spitalului spun că proiectul a fost gândit ca o adevărată școală practică pentru viitorii chirurgi.

701681570 122138814219027298 4377946888421885930 n

Tehnologii moderne și intervenții explicate pas cu pas

Potrivit managerului SJU Tulcea, dr. Tudor Năstăsescu, participanții au avut acces direct la tehnici moderne de chirurgie a sânului, workshopuri practice și demonstrații medicale complexe.

Printre temele abordate s-au numărat:

  • anatomia chirurgicală;
  • tehnicile oncoplastice moderne;
  • biopsiile și puncțiile ecoghidate;
  • reconstrucția mamară;
  • chirurgia ghidată ICG, una dintre cele mai noi tehnologii utilizate în chirurgia oncologică.

„Ne-am dorit mai mult decât un congres. Ne-am dorit o școală adevărată”, a transmis managerul spitalului.

703300389 122138814543027298 8742791039449325098 n

Tulcea, în centrul educației medicale moderne

Evenimentul a reunit lectori cu experiență în senologie și chirurgie oncoplastică, accentul fiind pus pe formarea practică și pe interacțiunea directă dintre specialiști și tinerii medici.

Reprezentanții Spitalului Județean spun că, pentru câteva zile, Tulcea a devenit „un adevărat centru al educației moderne în chirurgia sânului”.

Medicii din Tulcea, parte din proiect

Din echipa medicală implicată în organizare și desfășurare au făcut parte medicii:

  • Dr. Constantin Budin;
  • Dr. Liliana Urse-Praja;
  • Dr. Nicolăescu Diana;
  • Dr. Hamed Elseedy;
  • Dr. Popescu Ion.

Conducerea spitalului a transmis mulțumiri tuturor medicilor și participanților implicați în proiect, despre care spune că reprezintă „doar începutul” unor evenimente medicale similare organizate la Tulcea.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.