Societatea Servicii Publice SA Tulcea atrage atenția asupra unei probleme despre care se vorbește tot mai des în oraș: numărul mare de pisici fără stăpân și lipsa unor soluții clare pentru gestionarea acestora.

Subiectul a revenit în atenție la sfârșitul săptămânii trecute, în timpul târgului de adopții canine organizat în municipiu, atunci când un tulcean le-a cerut reprezentanților societății să preia mai multe pisici pe care le îngrijește.

Citește și: Final fericit la târgul de adopții din Tulcea: toți cățeii și-au găsit familii în doar câteva ore. Când va avea loc următorul eveniment / foto

Răspunsul primit a fost însă unul care scoate la iveală o problemă mai amplă: în prezent, nu există o legislație clară care să reglementeze situația pisicilor fără stăpân, așa cum există în cazul câinilor.

În momentul de față, nu avem o legislație cu privire la tot ce înseamnă problema pisicilor. Dacă în domeniul câinilor s-a găsit o soluție și suntem pe un trend ok, pare-se că pisicile nu există. Chiar dacă sunt mai mici, nu înseamnă că nu reprezintă o problemă. Sunt și ele purtătoare de boli”, a declarat Ionela Bumbac, reprezentanta Servicii Publice SA Tulcea.

Potrivit acesteia, societatea aflată în subordinea Primăriei municipiului Tulcea a propus Asociației Municipiilor din România înființarea unor adăposturi speciale și pentru pisici.

Deocamdată, singurul sprijin pe care instituția îl poate oferi persoanelor care îngrijesc animale abandonate este promovarea cazurilor pe rețelele sociale, în speranța găsirii unor adoptatori.

Discuția despre problema pisicilor fără stăpân a apărut chiar în contextul unui succes pentru Servicii Publice Tulcea. La târgul de adopții organizat sâmbătă, toți cei 19 căței prezenți și-au găsit familii.

Reprezentanții societății au anunțat că următorul târg de adopții va avea loc pe 20 iunie.

Sursa: Agerpres.ro

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.