Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare cod galben de ploi pentru Dobrogea, Muntenia și sudul Moldovei, precum și pentru zona intracarpatică. Sunt vizate 21 de județe și Capitala.

Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Orientali, în estul Carpaților Meridionali, precum și în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Avertizarea vizează județele Bistrița-Năsăud, Mureș, Covasna, Harghita, Brașov, Neamț, Suceava, Bacău, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Ilfov, București, Giurgiu, Călărași, Constanța și Tulcea.

Avertizarea este valabilă până luni seara, la ora 22.00.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.