După o serie de evoluții remarcabile în cadrul celor patru turnee ale etapei interjudețene, echipa de Speranțe a CSS Tulcea a obținut calificarea directă la turneul semifinal al Campionatului Național de Volei Masculin, categoria U15.
Turneul semifinal va avea loc în perioada 28-30 martie 2025, la București, fiind organizat de CSM București. CSS Tulcea va face parte din Grupa B, alături de echipele CSS 1 Constanța și LPS Suceava, urmând să lupte pentru un loc într-un turneu final extrem de competitiv.
Performanța voleibaliștilor tulceni vine ca o confirmare a muncii asidue depuse de jucători și staff-ul tehnic, care au demonstrat constanță și determinare pe parcursul competiției.
CSS Tulcea a arătat un joc solid și omogen, impunându-se în fața adversarilor și obținând rezultate care i-au asigurat accederea în faza semifinală.
Antrenorul echipei este încurajat de progresul sportivilor și este optimist cu privire la prestația acestora în turneul semifinal.
“Sunt mândru de parcursul băieților mei. Au demonstrat că sunt capabili să se lupte de la egal la egal cu cele mai bune echipe din țară, iar acum ne concentrăm pe pregătirea pentru București,” a declarat antrenorul Nechifor Valentin.
Lotul tulcean este format din : Parmac Octavian, Popa Mihai, Apostol Lucian, Burungiu Patrick,Paraschiv Eduard, Nane Mina, Ciufu Albert, Nere Alexandru, Mocanu Alexandru, Mihail Lucas, Silevestru Luca,Tudor Stefan
Antrenorul Valentin Nechifor mulțumește și pe această cale sponsorilor, cât si conducerii CSS Tulcea, domnului director Grecu Alexandru, pentru sprijinul acordat in obținerea acestor performante