În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1929, într-o casă de lipoveni din satul Principesa Ileana, astăzi Pătlăgeanca, doi bărbați au ieșit pe prispă să fumeze. Puștile au rămas înăuntru. Pentru doi oameni pe care jandarmii îi căutaseră ani întregi prin stufărișurile Deltei, a fost o greșeală aproape banală. Câteva minute mai târziu, Gheorghe Stroe Constantin, zis Cocoș, și tovarășul său Gherasim fugeau prin grădină, urmăriți de trei lipoveni care puseseră mâna chiar pe armele lor. Era lună și, spune raportul oficial întocmit după moartea lor, se vedea aproape ca ziua. N-au mai ajuns la stuf.
Acolo s-a terminat viața banditului Cocoș. Legenda, în schimb, abia prindea putere.
Banditul care apare în Monitorul Oficial
Cocoș nu este unul dintre personajele Deltei care trăiesc numai din povești spuse la cârciumă. În cazul lui au rămas hârtii. Multe. În Monitorul Oficial din 1923 apare Gheorghe Stroe Constantin, zis Cocoș, chemat în fața Curții cu Jurați din Tulcea împreună cu oamenii săi. Actul de acuzare îl urmărea până în 1920 și enumera tâlhării săvârșite cu arma, inclusiv atacarea unei lotci între milele 28 și 29 ale Dunării, de unde banda ar fi luat saci cu făină, alimente și haine. În același dosar apare și uciderea, în mai 1922, a unui plutonier care îi urmărea prin baltă.
Cinci ani mai târziu, autoritățile încă îl căutau. Un mandat publicat în ianuarie 1928 vorbea despre o „ceată armată” constituită pentru jafuri și rezistență împotriva forței publice. La 9 februarie 1928, Curtea cu Jurați din Tulcea l-a condamnat la muncă silnică pe viață. În Monitorul Oficial din 31 martie, lângă numele lui stă însă formula care spune aproape tot despre neputința statului: domiciliul actual, necunoscut.
Delta era aliatul lui. Nu drumurile, ci apa îi ținea loc de șosea. Nu pădurea, ci stuful îi era ascunzătoare.
Stuful, cel mai bun complice
Presa vremii îl urmărea dintr-un jaf în altul. Corneliu Motoc, în monografia satelor Partizani și Ilganii de Sus, reproduce informații din revista „Dacia”: în august 1925, Cocoș și banda ar fi atacat o cherhana de lângă Gorgova, luând 500 de kilograme de făină și 1.000 de lei. Sunt pomenite apoi Mila 23, Uzlina și Chilia Veche. Banda nu era alcătuită doar din Cocoș și Gherasim. Alături de ei se aflau și două femei, surori, care îi însoțeau cu barca și apar în relatările epocii ca participante la jafuri.
De aici înainte, dosarul începe să se amestece cu memoria oamenilor.
Noaptea în care Cocoș ar fi făcut cinste satului
La Principele Carol, satul care astăzi se numește Partizani, s-a păstrat povestea unei nopți în care Cocoș și Gherasim ar fi intrat în cârciuma lui Dumitru Frecățean. Femeile ar fi rămas afară, înarmate, iar cei doi ar fi băut până dimineața. Cârciumarul trebuia să pună băutură pe masă pentru toți cei aflați în local, pe socoteala musafirilor nepoftiți. Când se lumina, bandiții se urcau în bărci. Ei erau beți, femeile trăgeau la rame, iar după câteva coturi de canal nu mai rămânea decât stuful. Corneliu Motoc precizează limpede că această întâmplare vine din tradiția orală a satului, nu dintr-un proces-verbal.
Tocmai astfel se construiește legenda: peste un om real se așază, an după an, poveștile celor care jură că l-au văzut.
100.000 de lei pentru prinderea lui Cocoș
Sfârșitul lui Cocoș are și el mai multe versiuni. Raportul Prefecturii Tulcea din 11 octombrie 1929 spune că el și Gherasim au ajuns în seara de Sfânta Maria pe stil vechi la casa lipoveanului Arhip Epifan din Principesa Ileana. Au mâncat, au băut vin, apoi au ieșit să fumeze, pentru că în casa lipovenilor nu se fuma. Armele au rămas înăuntru. Arhip Epifan, Ivan Ermalai Pandicov și Dumitru Ancerof le-au luat și au deschis focul. Cei doi au fugit prin grădină, dar au fost ajunși și uciși. Pentru capturarea sau predarea lor fusese stabilită între timp o recompensă de 100.000 de lei.
Moartea lui Cocoș, povestită în mai multe feluri
Dar numai câteva zile mai târziu, ziarul „Românul” publica o variantă mai simplă: Cocoș și Gherasim ar fi cerut găzduire, iar sătenii ar fi intrat peste ei în timp ce dormeau și i-ar fi împușcat. „Foaia Poporului” scria, la rândul ei, că cei doi au apărut la o petrecere de familie și au cerut de mâncare. Cu alte cuvinte, legenda începuse să se schimbe înainte ca trupurile lor să fi ieșit bine din știri.
Bandit, nu haiduc
Cocoș nu pare să fi fost haiducul romantic care lua de la bogați ca să dea săracilor. Actele rămase vorbesc despre tâlhării, arme, oameni bătuți și cel puțin o acuzație de omor. Aureola a venit după aceea, cum s-a întâmplat cu mulți bandiți celebri ai României interbelice, când presa și poveștile de cârciumă au început să acopere dosarele cu un strat mai atrăgător de mister.
Opt ani scăpase fiindcă știa balta mai bine decât cei care îl urmăreau. Într-o noapte, la Pătlăgeanca, a ieșit să fumeze și și-a lăsat pușca în casă.
Uneori, pentru ca un om să devină legendă, e suficientă o singură greșeală.
Surse documentare:
Monitorul Oficial, 17 mai 1923
Monitorul Oficial, 18 ianuarie 1928
ICEM Tulcea – „Dobrogea în arhivele românești (1597–1989)”
„Românul”, 29 septembrie 1929 – BCU Cluj
Studiu despre bandiții celebri în presa românească veche
