Moscova a lansat un atac cibernetic în masă asupra registrelor de stat din Ucraina, acuză un oficial de la Kiev. Capitala ucraineană a fost în alertă vineri, după ce rușii au început să efectueze un atac cu rachete hipersonice și balistice. La primele ore ale dimineții, mai multe incendii au izbucnit în Kiev în timp ce sistemele de apărare respingeau atacul. Cel puțin o persoană a murit, potrivit oficialilor ucraineni, conform Hotnews.
Ministerul ucrainean pentru Situații de Urgență a anunțat că o persoană a fost ucisă și 11 rănite în atacul cu rachete rusești asupra Kievului.
Cinci persoane rănite au avut nevoie de spitalizare.
Ministerul Apărării de la Moscova a declarat vineri că forţele sale au preluat controlul asupra altor două aşezări din regiunea Doneţk a Ucrainei, Uspenivka şi Novopustynka, a informat agenţia de presă de stat RIA Novosti, preluată de Reuters.