Liderii celor 27 state membre ale Uniunii Europene (UE) şi-au reafirmat susţinerea faţă de Kiev în vederea unei păci drepte şi ”nu cu orice preţ”, cu câteva săptămâni înaintea învestirii lui Donald Trump la Casa Albă, într-un summit la Bruxelles la care preşedintele Volodimir Zelenski şi-a exprimat optimismul faţă de politica adoptată împotriva imprevizibilului miliardar american republican, relatează postul public francez de radio RFI, citat de News.ro, notează G4Media.
Cei 27 au promis Ucrainei ajutoare financiare în valoare de cel puţin 30 de miliarde de euro în 2025, din care o mare parte urmează să fie folosite pentru a cumpăra armament, potrivit unor diplomaţi, iar restul să ajute Ucraina să treacă de această iarnă în contextul în care Rusia bombardează intensiv infrastructura energetică ucraineană.
Preşedintele ucrainean i-a îndemnat joi pe europeni la unitate, atât între ei, cât şi cu Statele Unite ale lui Donald Trump, subliniind că cooperarea transatlantică este indspensabilă în vederea unei păci durabile în Ucraina.