Doi ciobănești germani care au lucrat alături de polițiștii din Tulcea vor putea ajunge la noi stăpâni. Agana și Biv au fost scoși din serviciu, iar Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a început procedura pentru cedarea lor gratuită către persoanele interesate.
Cei doi câini au avut misiuni diferite în perioada în care au fost folosiți de polițiști.
Agana este o femelă ciobănesc german, născută pe 28 septembrie 2017. A fost pregătită pentru patrulare și intervenție, activități în care câinii de serviciu îi însoțesc și sprijină pe polițiști.


Biv este tot un ciobănesc german, mascul, născut pe 27 iulie 2018. Acesta a fost specializat în prelucrarea urmelor.
Ajunși acum la aproximativ nouă, respectiv opt ani, cei doi au fost scoși din funcțiune și nu vor mai fi folosiți în activitățile operative ale Poliției.


Agana și Biv vor fi cedați gratuit
Pentru cei interesați să le ofere o casă, nu există un preț de achiziție. IPJ Tulcea precizează că ambii câini sunt cedați cu titlu gratuit, procedura fiind realizată în baza legislației privind animalele de serviciu scoase din funcțiune sau declasate, aflate în patrimoniul instituțiilor publice.
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea anunță că va asigura demersurile necesare pentru desfășurarea procedurii de cedare.
În comunicatul transmis nu sunt precizate însă termenul până la care pot fi depuse solicitările, documentele necesare, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii proprietari sau criteriul după care vor fi aleși aceștia, astfel că persoanele interesate vor trebui să solicite aceste informații direct de la IPJ Tulcea.
