Pe 22 martie se marchează Ziua Mondială a Apei, o ocazie de a discuta importanța apei pentru viață. Fie că este dulce sau sărată, apa este vitală pentru toate organismele vii, iar Marea Neagră, cele mai importantă întindere de apă din zona noastră, trebuie protejată și curățată de stresori, potrivit biologului Florin Timofte, directorul tehnic al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța.
Apa are o valoare inestimabilă, deoarece organismul uman conține peste 60% apă, iar medicii ne recomandă să consumăm zilnic 2L de apă pentru a ne menține sănătoși. Biologul Florin Timofte explică că apa este importantă deoarece este locul în care a luat naștere viața, iar în jurul ei au fost create primele civilizații. De asemenea, apa oferă suport de hrană și posibilitatea realizării de transport pe distanțe mari într-un timp foarte scurt.
Recent, Marea Neagră a fost nominalizată ca una dintre cele mai poluate ale Europei, dar situația este într-o continuă îmbunătățire. Marea Neagră este un bazin semiînchis cu un foarte mic schimb de apă cu restul mărilor și oceanelor, care beneficiază, între ghilimele, nu tot timpul într-un sens pozitiv, de aportul apelor Dunării și altor fluvii majore care vin și curăță la propriu cel puțin o treime din continent. Deși omenirea s-a civilizat și au fost impuse directive și legislație pentru protejarea mediului, acesta trebuie să fie în continuare monitorizat și protejat de poluare și deșeuri, inclusiv plastice.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța a participat într-o expediție de iarnă pe Marea Neagră în cadrul unui proiect de cercetare finanțat din fonduri europene prin programul “BRIDGE Black Sea”, în vederea colectării de probe de apă și organisme pentru analize biologice și a stabilirii situației actuale, mai ales în sezonul de iarnă, un sezon care este destul de puțin vizitat de cercetători pe mare.
În fiecare an, se primește raportul analizelor apei de scăldat și sperăm că situația va fi îmbunătățită, cu o mai mare conștientizare a populației cu privire la poluare și cu obligația autorităților de a face curățenie și de a impune respectarea legislației privind poluarea.