Locuitorii din comuna Mihail Kogălniceanu vor avea parte de patru zile cu întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică, după ce Rețele Electrice România a anunțat lucrări de întreținere și modernizare a rețelei.

Potrivit informațiilor transmise de Primăria comunei, curentul va fi oprit în perioada 23 – 26 iunie, zilnic între orele 09:00 și 17:00, în mai multe zone ale localității.

Vor fi afectați consumatorii de pe străzile Gării, Rândunicii, Primăverii, Ion Andrei, precum și cei din zonele adiacente Conexx.

Deși lucrările sunt prezentate ca fiind necesare pentru modernizarea rețelei electrice, anunțul a stârnit nemulțumiri în rândul unor locuitori. În comentariile publicate la postarea Primăriei, oamenii și-au exprimat îngrijorarea față de durata întreruperilor, mai ales în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă.

Timp de patru zile, locuitorii din zonele afectate vor trebui să își organizeze activitățile în funcție de programul întreruperilor și să ia măsuri pentru a evita problemele cauzate de lipsa energiei electrice.

Reprezentanții Primăriei Mihail Kogălniceanu au precizat că întreruperile sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor de mentenanță și modernizare a rețelei de distribuție și au cerut înțelegere din partea cetățenilor afectați.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.