La Direcția de Sănătate Publică Tulcea nu se mai luptă de ceva vreme doar cu epidemiile, controalele și hârtiile Ministerului Sănătății. În interiorul instituției se duce un altfel de război, unul în care armele sunt petițiile, sesizările, notele interne, telefoanele mobile și bibliorafturile depuse la instanță.
De o parte se află Mihaela Nicolau, director executiv adjunct economic. De cealaltă parte, conducerea DSP Tulcea, reprezentată de directorul executiv Carmen Caloianu. În organigramă, cele două funcții ar trebui să lucreze împreună. În realitate, documentele din instanță descriu două tabere care comunică mai ales prin numere de înregistrare, întâmpinări și recursuri.
Pe 22 iulie 2026, la Curtea de Apel Constanța au fost înregistrate două noi recursuri formulate de Mihaela Nicolau împotriva DSP Tulcea. Dosarele 595/88/2025 și 581/88/2025 ajung astfel în ultima etapă a confruntării judiciare, după ce Tribunalul Tulcea a respins, la 30 ianuarie 2026, ambele acțiuni ale directoarei economice adjuncte.
Cele două cauze se adaugă unui al treilea litigiu, aflat deja în recurs, privind modul în care a fost soluționată o sesizare împotriva unui auditor intern.
În total, trei procese. Unul despre o declarație dată la CNCD. Altul despre interzicerea înregistrărilor audio și video în instituție. Al treilea despre clasarea unei sesizări disciplinare. Destul cât să înțelegi că la DSP Tulcea cafeaua de dimineață probabil se răcește înainte să fie verificat registrul de petiții.
Declarația care a ajuns probă într-un dosar de hărțuire
Primul conflict judiciar a pornit de la o declarație scrisă de o angajată a compartimentului secretariat.
Documentul, înregistrat la sfârșitul anului 2024, a fost depus de directorul executiv al DSP Tulcea într-un dosar aflat pe masa Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În acel caz, Mihaela Nicolau reclamase că ar fi fost supusă unei hărțuiri morale continue la locul de muncă.
Directoarea economică adjunctă a considerat că declarația angajatei era calomnioasă, tendențioasă și fabricată pentru a proteja conducerea instituției. Acestea sunt acuzațiile formulate de Mihaela Nicolau, nu concluzii stabilite de instanță.
Pe 21 martie 2025, Nicolau a cerut oficial conducerii DSP Tulcea să trimită angajata de la secretariat în fața Comisiei de Disciplină. Sesizarea a primit număr de înregistrare, dar, potrivit reclamantei, nu și un răspuns în termenul prevăzut de lege.
De aici, drumul spre tribunal a fost scurt. Când dialogul din birou nu mai funcționează, administrația românească are întotdeauna la îndemână următorul nivel de comunicare: citația.
Mihaela Nicolau a cerut instanței să oblige DSP Tulcea să-i soluționeze solicitarea, să constate caracterul presupus abuziv al conduitei instituției și să-i acorde 50.000 de lei daune morale pentru prejudiciul de imagine și suferințele pe care susținea că le-a suportat.
DSP: declarația era personală, nu abatere disciplinară
Conducerea DSP Tulcea a prezentat o versiune complet diferită.
Instituția a susținut că angajata de la secretariat și-a exprimat un punct de vedere personal într-o procedură desfășurată în fața CNCD. Declarația nu ar fi reprezentat o sarcină de serviciu și, în opinia DSP, nu putea constitui o abatere disciplinară doar pentru că era nefavorabilă Mihaelei Nicolau.
Apărarea instituției a adus însă în proces și o acuzație mult mai amplă.
DSP Tulcea a susținut că, începând din anul 2022, ar fi primit peste 30 de petiții, solicitări în baza Legii 544 și reclamații trimise de pe adrese asociate unor identități precum „Maria Popescu”, „Ion Ionescu” sau „Tulceanul Vasile”.
Potrivit instituției, în respectivele sesizări ar fi fost folosite documente interne ale DSP, iar conducerea a pus aceste demersuri pe seama directoarei adjuncte.
Acuzația este serioasă, dar nu trebuie confundată cu o faptă dovedită. Din documentele consultate nu rezultă că o instanță ar fi stabilit cine a redactat sau trimis respectivele petiții.
În fond, internetul suportă multe identități. Dovada autorului este partea mai puțin poetică și mult mai dificilă.
Tribunalul Tulcea a respins acțiunea Mihaelei Nicolau. Judecătorii au apreciat că angajatorul nu putea fi obligat să declanșeze o cercetare disciplinară pentru o opinie personală exprimată de un salariat și că prejudiciul invocat pentru acordarea celor 50.000 de lei nu fusese demonstrat în mod concret.
Directoarea economică adjunctă nu a acceptat soluția și a declarat recurs.
Al doilea front: cine și pe cine poate înregistra în DSP
Cel de-al doilea proces are în centrul său un obiect prezent în aproape orice buzunar: telefonul mobil.
La 27 ianuarie 2025, conducerea DSP Tulcea a emis Nota internă nr. 1196, prin care angajaților le-ar fi fost interzis să efectueze înregistrări audio sau video în birouri, pe holuri, în sălile de ședință, în curte și în celelalte spații ale instituției.
Nota avertiza că încălcarea regulii putea atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală.
Mihaela Nicolau a interpretat măsura ca pe o tentativă de a-i bloca posibilitatea de a strânge dovezi privind presupusele acte de hărțuire. Ea a cerut anularea notei și plata unor daune morale de 30.000 de lei.
În fața instanței, directoarea adjunctă a susținut că interdicția era absolută, disproporționată și lipsită de un temei legal suficient. Nicolau a afirmat inclusiv că directorul executiv ar fi recunoscut, într-o ședință, că nota fusese emisă ca reacție la înregistrările realizate de ea.
Și această afirmație aparține reclamantei și nu poate fi prezentată ca fapt stabilit definitiv.
DSP Tulcea a susținut contrariul: nota internă ar fi urmărit protejarea vieții private, a imaginii și a demnității angajaților. Conducerea a arătat că salariații nu ar trebui să lucreze permanent cu impresia că o discuție, o ședință sau o remarcă poate fi înregistrată pe ascuns.
Pe scurt, Mihaela Nicolau a invocat dreptul de a aduna probe. DSP a invocat dreptul angajaților de a nu transforma fiecare birou într-un studio de înregistrări clandestine.
Tribunalul Tulcea a dat câștig de cauză instituției. Instanța a considerat că nota reprezenta o măsură legală de organizare internă, destinată protejării datelor personale și climatului de muncă. Cererea de anulare și daunele solicitate au fost respinse.
Și în acest dosar a fost declarat recurs.
Legea nu interzice orice înregistrare, dar nici nu transformă telefonul în procuror
Problema înregistrărilor la locul de muncă nu are un răspuns simplu.
Jurisprudența permite, în anumite situații, folosirea unei înregistrări realizate fără acordul interlocutorului, atunci când aceasta este indispensabilă pentru apărarea unui drept și este proporțională cu scopul urmărit.
Asta nu înseamnă însă că un salariat primește libertatea de a înregistra permanent colegii, șefii, ședințele și conversațiile de pe hol.
Fiecare situație este analizată separat de instanță. Contează motivul înregistrării, contextul, conținutul și existența altor mijloace de probă.
Cu alte cuvinte, telefonul poate deveni probă. Nu poate deveni, prin simpla apăsare a butonului roșu, judecător, procuror și comisie de disciplină.
Un al treilea dosar, pornit de la auditul intern
Cele două recursuri înregistrate în iulie nu sunt singurele litigii purtate de Mihaela Nicolau împotriva instituției în care ocupă funcția de director executiv adjunct economic.
La Curtea de Apel Constanța se află și dosarul 418/88/2025, privind clasarea unei sesizări formulate împotriva unui auditor intern al DSP Tulcea.
Mihaela Nicolau a susținut că reclamația sa nu ar fi fost cercetată efectiv și a invocat concluziile unui control al Ministerului Sănătății privind activitatea compartimentului de audit.
DSP Tulcea a arătat, în schimb, că nemulțumirile directoarei adjuncte ar fi apărut în contextul unei misiuni de audit care privea achizițiile realizate în perioada pandemiei. Instituția a mai susținut că o comisie de disciplină nu putea analiza aspectele tehnice specifice activității unui auditor.
Și această acțiune a fost respinsă de Tribunalul Tulcea. Dosarul se află în recurs.
Analiză: instituția în care reclamația riscă să devină fișă de post
Există o vorbă cinică prin administrația românească: fiecare instituție are reclamagiul ei. Omul care citește regulamentele, numără termenele, cere răspunsuri, contestă răspunsurile și, la nevoie, contestă și felul în care i s-a răspuns la contestație.
Uneori, el este singurul care vede un abuz peste care ceilalți trec cuminți. Alteori, transformă fiecare antipatie, replică sau ușă închisă mai apăsat într-un nou număr de dosar. Din documentele disponibile nu putem stabili cu certitudine unde se află Mihaela Nicolau între aceste două extreme.
Faptele juridice de până acum sunt însă clare: Tribunalul Tulcea i-a respins toate cele trei acțiuni. La fel de clar este că acuzațiile DSP privind petițiile expediate sub identități fictive nu dovedesc cine le-a trimis.
Dincolo de verdicte, tabloul instituțional este dezolant. Un director adjunct strânge înregistrări, reclamă secretare și auditori, sesizează CNCD și atacă actele directorului executiv. Conducerea răspunde cu interdicții, întâmpinări și acuzații despre zeci de petiții dubioase.
Una dintre părți spune hărțuire. Cealaltă spune drept la petiționare dus până la epuizarea registraturii. Una spune că adună probe. Cealaltă spune că angajații au ajuns să muncească sub amenințarea telefonului pornit.
Cert este că, la DSP Tulcea, mecanismul intern de rezolvare a conflictelor pare să fi fost înlocuit de ștampilă, avocat și citație. Iar când directorul și adjunctul său comunică mai eficient prin instanță decât din birou în birou, întrebarea nu mai este cine a făcut prima plângere.
Întrebarea este cine mai conduce instituția.
Curtea de Apel Constanța va decide cine are dreptate juridic. Managerial, însă, procesul pare deja pierdut de toată lumea.
Surse de documentare: actele și informațiile din dosarele 595/88/2025, 581/88/2025 și 418/88/2025; hotărârile Tribunalului Tulcea menționate în documente; informațiile publice privind recursurile înregistrate la Curtea de Apel Constanța, surse publice
