România, țara unde gândacul face legea și piatra intră în concediu

În România, infrastructura nu se împiedică doar de birocrație sau lipsă de fonduri. Se împiedică de… gândaci. Și broaște. Și codalbi în plin nesting. Munții Măcinului, altădată un peisaj de lucru intens, au fost transformați într-un spa centru al biodiversității. Acolo, 11 cariere de piatră au fost puse pe pauză pentru ca păsările – acvila țipătoare și codalbul, mai exact – să își poată cloci liniștite viitorul.

Lucrările sunt interzise în două perioade cheie: 10 martie – 10 aprilie și 25 aprilie – 20 mai. Cu alte cuvinte, exact când vremea e bună, utilajele rămân în repaus, muncitorii în expectativă, iar piatra în meditație profundă. Producția? Suspendată. Livrările pentru șantierele din toată țara? Periclitate. Progresul? La mila unui tril.

Dar nu e doar Tulcea teatrul acestui spectacol ecologico-administrativ. În județele Botoșani și Suceava, construcția unui pod peste Siret a fost blocată pentru că niște broaște și niște gândaci – protejați, e drept – au decis că acolo e locul perfect de vacanță. Rădașca și croitorul cenușiu, ambele specii „cu dosar”, au luat podul ostatic. Opt milioane de euro în aer și o lecție de conviețuire între om și natură: omul stă, natura trece.

Iar dacă apa curge, nu înseamnă că și curentul trebuie să curgă. Hidrocentrala de la Islaz, care ar fi închis salba energetică de pe Olt, a fost suspendată pentru că două păsări rare, pescărușul albastru și pasărea ogorului, au fost descoperite în zonă. Acestea, deși nu au prezentat avize, au blocat proiectul cu o simplă apariție scenică.

Și nu doar în România natura are ultimul cuvânt. În Germania, un spital de 250 de milioane de euro nu s-a putut extinde pentru că autoritățile au suspectat că o pasăre numită caprimulg ar putea să revină într-o zonă unde n-a mai fost văzută de un an. Soluția? Să defrișeze o altă pădure, în compensație. Logica? Păsărească.

În Statele Unite, barajul Tellico a fost anulat în anii ’70, deși era aproape gata, pentru că acolo trăia o specie rară de pește: darterul melc. Curtea Supremă a decis că peștele are mai multă nevoie de râu decât avea Tennessee Valley Authority de electricitate. A câștigat ecologia. Și darterul.

Ironia face ca toate aceste situații să fie cât se poate de reale, iar absurditatea lor să nu țină de ficțiune, ci de realitatea unui secol în care gândacul are prioritate la dezvoltare, iar excavatorul așteaptă aprobarea trilului. Poate ar fi timpul ca Ministerul Mediului să se transforme în Ministerul Faunei Decidente, cu păsări-consilieri și gândaci-secretari de stat.

Poate soluția stă în echilibru: să protejăm fără să paralizăm. Să ascultăm păsările, dar să nu punem economia pe „mute”. Până atunci, însă, vom continua să construim pe tăcute – doar când ne permite codalbul