Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie publicația POLITICO, citată de News.ro. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde întrebărilor privind rolul platformei în alegerile prezidenţiale de duminică din România, în timp ce experţii avertizează cu privire la activitatea ascunsă înainte de vot a mii de conturi false, conform Economedia.

Menționăm că și Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) din România a cerut marți oficial Comisiei Europene să deschidă o investigație oficială asupra rețelei chineze de socializare Tiktok pentru că a permis campania politică a lui Călin Georgescu, în ciuda propriilor standarde, potrivit unui anunț al lui Valentin Jucan, vicepreședinte al CNA. 

Victoria din primul tur a ultranaţionalistului şi pro-rusului Călin Georgescu a declanşat o undă de şoc cu privire la traiectoria politică a ţării membre UE şi NATO, multe preocupări concentrându-se pe modul în care o campanie pe TikTok a reuşit să propulseze din anonimat un candidat necunoscut, arată POLITICO.

„Facem apel la CEO-ul TikTok să vină să vorbească în această cameră şi să se asigure că platforma sa nu a condus la nicio încălcare a DSA”, a declarat marţi Valérie Hayer, şefa grupului liberal Renew Europe, referindu-se la Digital Services Act, regulamentul european pentru conţinutul online.

„România este un semnal de alarmă: radicalizarea şi dezinformarea se pot întâmpla peste tot în Europa, cu consecinţe dăunătoare”, a adăugat Hayer, o aliată a preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Apelul lui Hayer vine la doar două zile după victoria şoc a lui Georgescu. Acesta nu avea sprijinul niciunui partid, iar sondajele nu reuşiseră să surprindă popularitatea sa – deşi experţii se concentrează acum pe o campanie TikTok majoră pe care a condus-o în zilele premergătoare alegerilor.

„Credem că Tiktok a fost folosit în mod abuziv şi a fost canalizat să fie folosit în mod abuziv de el şi de o armată de conturi false, care au fost folosite pentru a servi scopului său”, a declarat Bogdan Manolea, director executiv al Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet din România.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.