Spital nou, medici puțini. Aceasta este realitatea de la Tulcea, în ciuda celor peste 300 de milioane de lei investite în modernizarea Spitalului Județean de Urgență.
Săli de operație ca scoase din cataloagele marilor clinici europene, coridoare strălucind a nou, aparatură de ultimă generație – toate sunt astăzi realitate. Și totuși, în aceste clădiri renovate impecabil lipsesc peste 80 de medici și 129 de asistenți. În specializări esențiale, precum diabetologia, medicina muncii sau alergologia, nu există niciun doctor activ.
Privind din exterior, pare inexplicabil. Dar în profunzime, explicația nu este nici complicată, nici nouă. Medicina nu se face doar cu bisturie performante și săli de operație sterile. Se face cu oameni, cu relații profesionale vii, cu ambiția de a crește și de a învăța continuu.
Chiar și cele mai bine plătite posturi nu pot compensa sentimentul de izolare profesională. Tulcea, cu toată frumusețea ei naturală, rămâne, în ochii multor tineri specialiști, un colț îndepărtat de rețelele academice mari, de cercetare și de oportunități universitare. Pentru un medic la început de drum, care visează la carieră, la provocări și dezvoltare, un oraș fără un astfel de ecosistem profesional nu poate fi o destinație de durată. E ca și cum ai ridica o catedrală și ai lăsa altarul gol, așteptând zadarnic ca vocile să umple tăcerea.
Investițiile materiale au fost făcute și sunt reale. Dar spitalul nu poate trăi doar prin ele. Mai departe, e nevoie de mai mult decât oferte financiare generoase. Este nevoie de o comunitate profesională care să respire, de o rețea de medici care să susțină formarea și împlinirea colegilor tineri. De școli bune pentru copiii lor, de oportunități culturale, de motive personale și profesionale pentru ca un medic să aleagă să-și construiască viața aici.
În lipsa acestor legături vii, spitalul județean riscă să rămână exact ce este acum: o biserică modernă a sănătății, dar fără preoți. O construcție frumoasă, impresionantă, dar tăcută, fără sufletul celor care ar trebui să-i dea sens.
Adevărata provocare nu mai este să turnăm betoane sau să aducem aparate. Ci să reclădim, cu răbdare și inteligență, țesătura umană a unei comunități medicale care să aibă motive să rămână, să crească și să creadă în acest loc.
Altminteri, Tulcea riscă să fie încă o filă adăugată în cartea lungă a locurilor frumoase din România unde lipsesc tocmai oamenii care ar putea să le dea viață.
Spital nou, medici puțini. Aceasta este realitatea de la Tulcea, în ciuda celor peste 300 de milioane de lei investite în modernizarea Spitalului Județean de Urgență.
Săli de operație ca scoase din cataloagele marilor clinici europene, coridoare strălucind a nou, aparatură de ultimă generație – toate sunt astăzi realitate. Și totuși, în aceste clădiri renovate impecabil lipsesc peste 80 de medici și 129 de asistenți. În specializări esențiale, precum diabetologia, medicina muncii sau alergologia, nu există niciun doctor activ.
Privind din exterior, pare inexplicabil. Dar în profunzime, explicația nu este nici complicată, nici nouă. Medicina nu se face doar cu bisturie performante și săli de operație sterile. Se face cu oameni, cu relații profesionale vii, cu ambiția de a crește și de a învăța continuu.
Chiar și cele mai bine plătite posturi nu pot compensa sentimentul de izolare profesională. Tulcea, cu toată frumusețea ei naturală, rămâne, în ochii multor tineri specialiști, un colț îndepărtat de rețelele academice mari, de cercetare și de oportunități universitare. Pentru un medic la început de drum, care visează la carieră, la provocări și dezvoltare, un oraș fără un astfel de ecosistem profesional nu poate fi o destinație de durată. E ca și cum ai ridica o catedrală și ai lăsa altarul gol, așteptând zadarnic ca vocile să umple tăcerea.
Investițiile materiale au fost făcute și sunt reale. Dar spitalul nu poate trăi doar prin ele. Mai departe, e nevoie de mai mult decât oferte financiare generoase. Este nevoie de o comunitate profesională care să respire, de o rețea de medici care să susțină formarea și împlinirea colegilor tineri. De școli bune pentru copiii lor, de oportunități culturale, de motive personale și profesionale pentru ca un medic să aleagă să-și construiască viața aici.
În lipsa acestor legături vii, spitalul județean riscă să rămână exact ce este acum: o biserică modernă a sănătății, dar fără preoți. O construcție frumoasă, impresionantă, dar tăcută, fără sufletul celor care ar trebui să-i dea sens.
Adevărata provocare nu mai este să turnăm betoane sau să aducem aparate. Ci să reclădim, cu răbdare și inteligență, țesătura umană a unei comunități medicale care să aibă motive să rămână, să crească și să creadă în acest loc. Altminteri, Tulcea riscă să fie încă o filă adăugată în cartea lungă a locurilor frumoase din România unde lipsesc tocmai oamenii care ar putea să le dea viață