Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării și Banca Mondială anunță organizarea primei serii de consultări publice dedicate procesului de revizuire și recalibrare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării 2040. Evenimentele vor avea loc în perioada 2–12 iunie 2026, în 11 centre zonale din teritoriul ITI Delta Dunării.
Procesul de consultare vizează cele 38 de comunități din județele Tulcea și Constanța care fac parte din teritoriul ITI Delta Dunării, cu o atenție deosebită focusată pe localitățile din centrul Deltei, unde nevoile de dezvoltare durabilă prezintă un interes sporit și o complexitate distinctă față de restul teritoriului.
Acest demers strategic are ca obiectiv central colectarea opiniilor, nevoilor și propunerilor fundamentate ale actorilor locali. Prin această abordare participativă se dorește definirea unei viziuni integrate, sustenabile și perfect adaptată comunității pentru dezvoltarea economico-socială a teritoriului ITI Delta Dunării în următoarea perioadă.
Teme principale de dezbatere
- Direcții strategice – Analiza și dezbaterea principalelor linii de dezvoltare propuse pentru regiune.
- Priorități de investiții – Identificarea și ierarhizarea pachetelor de investiții prioritare.
- Intervenții cu impact major – Evaluarea propunerilor de proiecte cu impact direct asupra componentelor economice, sociale, de mediu și de infrastructură ale teritoriului.
Consultările sunt deschise tuturor actorilor interesați
- Reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale;
- Lideri din mediul de afaceri și antreprenori locali;
- Experți din mediul academic și cercetare;
- Reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai societății civile;
- Cetățeni implicați în viața comunității.
| Nr. | Data | Ziua | Ora | Locația | UAT arondate |
|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 iunie 2026 | Marți | 11:00 | Corbu – Sediul Primăriei | CJ Constanța, Corbu, Istria, Săcele, Mihai Viteazu |
| 2 | 3 iunie 2026 | Miercuri | 11:00 | Tulcea – Consiliul Județean, Sala „Mihail Kogălniceanu” | CJ Tulcea, Municipiul Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Somova, Frecăței, Mihail Kogălniceanu |
| 3 | 5 iunie 2026 | Vineri | 14:00 | Sfântu Gheorghe – Sediul Primăriei | Sfântu Gheorghe |
| 4 | 8 iunie 2026 | Luni | 10:00 | Sulina – Sediul Primăriei | Sulina, C.A. Rosetti |
| 5 | 8 iunie 2026 | Luni | 14:00 | Crișan – Sediul Primăriei | Crișan, Maliuc |
| 6 | 9 iunie 2026 | Marți | 12:00 | Chilia Veche – Sediul Primăriei | Chilia Veche, Pardina |
| 7 | 10 iunie 2026 | Miercuri | 10:00 | Isaccea – Sediul Primăriei | Isaccea, Niculițel, Luncavița, Văcăreni |
| 8 | 10 iunie 2026 | Miercuri | 14:00 | Măcin – Sediul Primăriei | Măcin, Greci, Jijila, Smârdan, I.C. Brătianu, Grindu |
| 9 | 11 iunie 2026 | Joi | 10:00 | Babadag – Sediul Primăriei | Babadag, Mihai Bravu, Slava Cercheză, Baia |
| 10 | 11 iunie 2026 | Joi | 14:00 | Jurilovca – Sediul Primăriei | Jurilovca, Sarichioi, Ceamurlia de Jos |
| 11 | 12 iunie 2026 | Vineri | 11:00 | Murighiol – Sediul Primăriei | Murighiol, Beștepe, Mahmudia, Valea Nucarilor |
Participanții pot alege oricare dintre locațiile din calendar, în funcție de disponibilitate.
Calendarul consultărilor publice – 2–12 Iunie 2026
Cum vă puteți înscrie
Pentru o bună organizare a procesului de consultare, participanții sunt rugați să parcurgă cele două etape de mai jos:
1. Formular de înregistrare a participării
Confirmați participarea la eveniment prin completarea formularului online de înscriere:
2. Chestionar de consultare
Completați chestionarul de consultare pentru a integra perspectivele actorilor locali încă din etapa preliminară. Completarea durează aproximativ 5 minute:
Răspunsurile dumneavoastră vor contribui direct la identificarea priorităților strategice și a principalelor nevoi de dezvoltare ale teritoriului ITI Delta Dunării.