O viitură a surprins mai multe persoane în timpul nopții de miercuri spre joi, pe DN 22A, între localitățile tulcene Nicolae Bălcescu și Ciucurova, doi oameni suferind atacuri de panică, potrivit MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Danciu, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea mai multor persoane surprinse de viitură pe DN22 A, între localitățile Nicolae Bălcescu și Ciucurova. „Mai multe persoane au fost surprinse de viitură. Două persoane au fost preluate de o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea care era în trecere, având atac de panică”, a spus Danciu. La ora transmiterii acestei știri, nu mai sunt persoane în pericol, potrivit sursei citate, însă, pentru a evita situații similare, sectorul de drum a fost blocat. La fața locului intervin și cinci echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Județean.