Sulina a îmbinat tradiția cu grija pentru natură într-un eveniment inedit. Peste 70 de localnici și turiști au participat la prima ediție a „Sulina în ie – Paradă Eco pe două roți”, o plimbare pe biciclete și alte mijloace de transport nepoluante, organizată cu ocazia Zilei Universale a Iei și a Zilei Dunării.

Îmbrăcați în ii tradiționale, participanții au pornit de la sediul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și au pedalat până la Plaja Sulina, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității și a patrimoniului local.

Mai mult decât o paradă

Organizatorii spun că scopul evenimentului nu a fost doar unul festiv.

A fost mai mult decât o paradă. A fost un mesaj despre comunitate, patrimoniu și grijă pentru natură. Prin această inițiativă ne-am dorit să promovăm mobilitatea sustenabilă și să atragem atenția asupra importanței protejării Dunării și a Deltei Dunării prin reducerea poluării cu plastic”, au transmis aceștia.

Evenimentul face parte din proiectul „Sulina, oraș în rezervație”, derulat în parteneriat cu Fundația PACT, în cadrul programului „Cu Apele Curate”, lansat de Asociația Mai Mult Verde și Lidl România, cu scopul reducerii poluării cu plastic a apelor.

Nea Marin a pedalat alături de participanți

Printre cei care au ales să ia parte la paradă s-a numărat și Marin Barbu – Nea Marin, cunoscut din emisiunea „Poftiți pe la noi”. Prezența sa a atras numeroase priviri, iar acesta a parcurs traseul alături de localnici și turiști, contribuind la atmosfera relaxată a evenimentului.

Organizatorii vor ca evenimentul să devină o tradiție

Inițiativa s-a bucurat de sprijinul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și al Primăriei orașului Sulina, precum și al mai multor parteneri locali din domeniul turismului și ospitalității.

Organizatorii speră ca parada să devină un eveniment anual.

Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție anuală și să aducă, de fiecare dată, și mai mulți oameni împreună”, au transmis aceștia.

Prima ediție a demonstrat că tradițiile, turismul și protejarea mediului pot merge mână în mână, iar Sulina poate promova un stil de viață sustenabil fără să renunțe la identitatea sa.

732863565 992133727047854 1512955711428898492 n
732813351 992134453714448 8081895017608050023 n
732036323 992133577047869 5728045089788178150 n

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.