O centenară întârziată: Tulcea, ultimul județ al României conectat la rețeaua de cale ferată, și-a legat destinul de șinele naționale abia în 1938. A fost un drum lung, sinuos, întârziat de războaie, de obstacole naturale și de lipsa de voință politică. Astăzi, în vreme ce trenurile de mare viteză străbat Europa, linia Medgidia–Tulcea rămâne neelectrificată, cu 121 de kilometri de cale ferată care par să ducă mai degrabă înapoi în timp decât înainte.
O construcție cu gust de epopee: Totul a început în 1911, când lucrările pentru linia Medgidia–Tulcea au pornit cu avânt. Până în 1912 se ajunsese la Cogealac. Dar în 1916, în toiul războiului, lucrările s-au oprit la Istria. Au fost reluate timid în 1919, când linia a fost extinsă până la Baia, apoi până la Babadag în 1925. Întârzierile nu au fost doar de natură politică – în pădurea Acairac, săpăturile au fost herculeene: 70.000 de metri cubi de argilă compactă au fost excavați pentru doar 1.200 de metri de șină.
25 martie 1938: ziua în care locomotiva a şuierat pentru prima dată în Tulcea. A fost nevoie de 27 de ani de la începerea lucrărilor și de o voință națională cu hopuri pentru ca acest capăt de țară să fie, în sfârșit, conectat feroviar.
Paradoxul tulcean: În ciuda importanței geostrategice și turistice, județul Tulcea nu are nici măcar un kilometru de cale ferată electrificată. Linia construită în epoca interbelică, cu sacrificii și ambiții, rămâne relicvă într-o țară care vorbește azi despre trenuri verzi, ecologice și de mare viteză. Călătoriile între Tulcea și restul țării încă se fac cu o răbdare demnă de veacul trecut.
Și totuși, uităm: Ziua de 25 martie nu e marcată de nicio sărbătoare locală. Nu avem o placă memorială în gară, nu există un muzeu feroviar în oraș, iar istoria acestei conexiuni e cunoscută doar de pasionați. Poate că a venit timpul ca trenul istoriei să nu mai treacă pe lângă noi.