În 2025, județul Tulcea a primit minimum 12 mesaje RO-Alert generate direct de atacurile rusești cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. În același interval, Rusia a lansat zeci de atacuri distincte asupra zonei Izmail–Reni–Orlivka, multe în valuri succesive, nocturne.
Estimările militare și analizele OSINT arată că câteva mii de drone Shahed au zburat, de-a lungul anului, la mai puțin de 5 kilometri de granița României – unele la câteva sute de metri de casele din Plauru, Ceatalchioi sau Grindu. Nu toate au lovit, nu toate au explodat. Dar toate au fost auzite, văzute sau simțite.
Noaptea în care telefonul a devenit sirenă
În Tulcea, anul 2025 nu s-a măsurat în luni, ci în nopți. Nopți tăiate de un sunet metalic, scurt, strident – vibrația telefonului care anunța, sec: RO-Alert.
„La început credeam că e ca la exercițiile alea, de probă”, spune Vasile, 62 de ani, din Plauru. „După a doua noapte, nu mai credea nimeni că e exercițiu.”
Totul a început pe 28 spre 29 ianuarie, puțin înainte de ora patru dimineața. În portul ucrainean Izmail, dronele rusești au lovit silozuri și depozite. La Tulcea, telefoanele au vibrat aproape simultan. Mesajul vorbea despre „posibila cădere de obiecte din aer”. Un limbaj steril pentru ceva ce se vedea limpede: cerul luminat intermitent, ca de o furtună cu fulgere portocalii. Mulți au ieșit în curți. A fost reflexul primei nopți. A doua, pe 29 spre 30 ianuarie, la aceeași oră, n-a mai ieșit aproape nimeni.
Februarie: când frica a devenit materială
În noaptea de 13 februarie, dronele au atacat portul Reni. RO-Alertul a sunat din nou, în Tulcea și Galați. De data asta, frica a căpătat formă. Fragmente de dronă au fost găsite pe teritoriul României.
„Când au zis la televizor că au găsit bucăți, mi-am zis: gata, nu mai e doar la ucraineni”, povestește Maria, 41 de ani, din Grindu.
În aceeași noapte, cerul a fost brăzdat de F-16. „Zgomotul lor m-a speriat mai tare decât bubuiturile”, spune un alt localnic. „Pentru că dacă au ridicat avioanele, înseamnă că nu e glumă.”
Primăvara care n-a mai adus liniște
Martie și aprilie au trecut fără alerte majore. Dar Tulcea nu s-a mai întors la ce fusese. Telefoanele au rămas pe noptieră, cu volumul la maximum. Oamenii au început să doarmă îmbrăcați „mai gros”, nu din frig, ci din reflex. Războiul nu mai bătea la ușă. Se mutase în obiceiuri.
August: focul de peste apă
În noaptea de 5 spre 6 august, la ora 1:10, la Orlivka, pe brațul Chilia, o stație de gaze a fost lovită de un roi de drone Shahed. Incendiul s-a văzut clar de pe malul românesc.
„Parcă era zi”, spune un pescar . „Dunărea era roșie.”
RO-Alertul a venit imediat. La 112 au sunat oameni convinși că arde Tulcea. Nu ardea. Dar putea.
Septembrie: casele care tremură
În noaptea de 1 spre 2 septembrie, la ora 23:46, Izmailul a fost lovit din nou. În Plauru, oamenii spun că li s-au mișcat pereții. „Am crezut că e cutremur”, spune un bărbat. „Apoi am văzut lumina.”
RO-Alertul a ținut aproape o oră și jumătate. De data asta, nimeni nu l-a mai comentat. A fost citit, recitit și urmat.
Noiembrie: evacuarea, linia roșie
Noiembrie a fost luna în care Tulcea a înțeles că războiul nu mai e doar zgomot. În noaptea de 10 spre 11 noiembrie, o dronă rusească s-a prăbușit lângă Grindu. O săptămână mai târziu, pe 16 spre 17 noiembrie, o dronă a lovit o navă cu GPL în portul Izmail, la mai puțin de 500 de metri de Plauru.
Evacuarea a venit rapid. Aproape 250 de oameni scoși din case, în toiul nopții. „N-am crezut că o să apuc așa ceva”, spune o femeie evacuată. „Să pleci de-acasă nu din inundații, nu din foc, ci din cauza unui război care nu e al tău.”
Războiul cifrelor: de ce zboară atât de multe drone
O dronă Shahed costă între 20.000 și 50.000 de dolari. E ieftină, simplă, suficient de bună. O rachetă antiaeriană care o doboară poate costa de zece ori mai mult. O oră de zbor cu un F-16 sare de 25.000 de dolari.
Asta e miza: Rusia trimite roiuri ieftine, apărările cheltuie scump. În 2025, mii de astfel de drone au zburat pe axa sud–nord, din Crimeea și sudul Ucrainei, urmând Marea Neagră și apoi Dunărea, exact pe lângă casele tulcenilor.
Nu sunt doborâte toate pentru că multe sunt deja lovite de ucraineni, altele cad singure, iar unele intră pentru secunde în spațiul românesc. A trage deasupra satelor ar fi, uneori, mai periculos decât drona însăși.
Un sunet care rămâne
RO-Alertul a început ca o notificare și a devenit un reflex. Nu mai provoacă panică. Provoacă o tăcere ciudată.
„Când sună, nu mai vorbește nimeni”, spune un tânăr din Plauru. „Așteptăm să treacă.”
În 2025, Dunărea n-a mai fost doar un fluviu. A fost o margine. Subțire, fragilă. Iar Tulcea a învățat, noapte după noapte, cum e să trăiești lângă război fără să fii, oficial, în el.
