Un mesaj publicat recent pe Facebook scoate din nou la lumină o poveste care nu s-a închis niciodată, o poveste începută într-un salon al Spitalului Județean din Tulcea, în toamna anului 1993, și care, la mai bine de trei decenii distanță, continuă să ridice întrebări la care nimeni nu a răspuns.
„Bună ziua, numele meu este Cosmin, îmi caut fratele geamăn (…) povestea mea și a familiei mele este în felul următor”, își începe el mesajul, fără ocol, ca și cum ar relua o căutare care nu s-a oprit niciodată.
Un copil care „a murit”, dar nu a fost niciodată văzut
Cosmin povestește că el și fratele său s-au născut pe 29 octombrie 1993, gemeni dizigoți, „din placente diferite”, ambii cu probleme de greutate, motiv pentru care au rămas internați o perioadă mai lungă, în grija medicilor. În acea perioadă, spune el, mama lor nu avea posibilitatea să vină des la spital, iar vizitele erau rare și limitate.
Apoi, pe 24 ianuarie 1994, vine vestea care schimbă totul: unul dintre copii ar fi murit.
„Mama mea neavând posibilitatea financiară să vină des la maternitate (…), când s-a dus să ne vadă i s-a zis că unul din copii a murit”, scrie Cosmin, reconstruind din fragmente o scenă pe care familia nu a putut-o verifica niciodată pe deplin.
Ceea ce urmează este, poate, partea cea mai greu de explicat: femeii i s-ar fi arătat „pe un geam un copil ‘mort’”, fără să i se permită să se apropie, să îl atingă sau să îl recunoască în mod cert. Nu a existat un moment de confirmare, ci doar o imagine de la distanță.
Nu a existat nici înmormântare.
„Nu a avut posibilitatea să îl ia acasă (…), pentru că trebuia incinerat”, mai spune Cosmin, subliniind că, în contextul acelor ani, o astfel de procedură, mai ales în cazul unui copil de doar trei luni, ridică semne serioase de întrebare.
Acte care spun altceva
Dacă amintirile sunt fragmentare, documentele, spune el, nu reușesc nici ele să clarifice lucrurile, ci dimpotrivă, adâncesc suspiciunea că ceva nu se leagă.
„Există discrepanțe de date din certificatul de naștere/deces (…) semnături diferite pe certificate”, notează Cosmin, indicând o serie de neconcordanțe care, puse cap la cap, conturează o cronologie neclară.
Copiii s-au născut pe 29 octombrie 1993, însă înregistrarea oficială apare abia pe 22 noiembrie. Decesul este trecut pe 24 ianuarie 1994, dar înregistrarea lui la Starea Civilă apare la 31 ianuarie. Diferențele de zile, coroborate cu semnături care nu coincid, ridică o întrebare pe care Cosmin o formulează direct:
„Ceea ce ar însemna că ar avea o altă identitate în intervalul 29.10.1993 – 31.01.1994.”
Este, practic, intervalul în care, teoretic, copilul ar fi putut dispărea din evidențe fără o explicație clară.
O căutare care nu s-a încheiat
Cosmin nu vine cu certitudini, ci cu o îndoială care a rămas vie în familie și care, în lipsa unor răspunsuri oficiale, s-a transformat într-o căutare.
„Sunt conștient că șansele sunt mici pentru a afla ceva (…), însă voi atașa niște poze orientative”, scrie el, explicând că imaginile publicate sunt cu el, la vârste diferite, în speranța că asemănarea ar putea declanșa o recunoaștere.
Apelul său nu este spectaculos, dar este direct și apăsat de timp:
„Dacă există vreo șansă ca el (…) sau cineva are vreun prieten/vecin/cunoștință care ar putea avea o asemănare cu mine, vă rog să îmi scrieți.”
În România anilor ’90, astfel de povești nu au fost singulare, iar suspiciunile legate de copii declarați morți sau dați spre adopție în condiții neclare au rămas, de multe ori, fără concluzii oficiale.
Pentru Cosmin, însă, nu este o poveste generală, ci una personală, rămasă suspendată între două variante care nu pot fi împăcate: un copil mort, fără trup și fără mormânt, sau un copil care a plecat dintr-un spital din Tulcea cu o altă identitate.
Iar între aceste două variante, după mai bine de 30 de ani, încă nu există un răspuns.
Sursa- FB
