Doi polițiști de frontieră care își desfășoară activitatea la Garda de Coastă din Tulcea au primit recunoaștere internațională pentru profesionalismul lor, după ce au contribuit la soluționarea unor cazuri complexe de furturi de motoare de ambarcațiuni la nivel european.

Este vorba despre Petrică Olaru, originar din Tulcea, și Alexandru Bosînceanu, din Suceava, ambii ofițeri de poliție în cadrul Gărzii de Coastă. Cei doi au fost evidențiați într-o scrisoare oficială de mulțumire transmisă de autoritățile de aplicare a legii din Suedia.

Documentul apreciază rezultatele obținute în cadrul cooperării internaționale, în special în ceea ce privește identificarea și recuperarea unor motoare de ambarcațiuni furate din alte state europene și depistate pe teritoriul României.

Partenerii externi au precizat că, prin atenția la detalii, perseverență și expertiză, cei doi polițiști au reușit să transforme indicii aparent minore în anchete complexe, finalizate cu rezultate concrete. Munca lor a avut un impact real, contribuind inclusiv la reducerea cu peste 30% a furturilor de motoare de ambarcațiuni din statele nordice.

Suntem mândri de Alex și Petrică, precum și de toți polițiștii de frontieră care, prin muncă discretă, susținută și profesionistă, reprezintă cu onoare instituția noastră și România în cadrul cooperării internaționale. Felicitări colegilor noștri pentru această reușită care aduce prestigiu Gărzii de Coastă!” – au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

Pentru Tulcea, această apreciere are o semnificație aparte: unul dintre cei doi polițiști evidențiați este chiar localnic, iar amândoi își desfășoară activitatea în cadrul Gărzii de Coastă din județ, contribuind zi de zi, prin muncă discretă, la siguranța și prestigiul României.

667307440 1260062332924031 5320409970565513193 n
667278541 1260062352924029 5831987191020823537 n
663113326 1260062329590698 1746524279804385253 n

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.