Peștele proaspăt din Delta Dunării devine tot mai scump, iar pescarii tulceni spun că nu mai pot ține pasul cu explozia prețurilor la combustibil. Așa că au tras linie și au decis: scumpiri pe bandă rulantă la capturile proprii, chiar înainte de sezonul de vârf.
Cea mai „usturătoare” majorare lovește scrumbia – vedeta Deltei. Prețul unui kilogram a crescut cu până la 5 lei, ajungând acum să varieze între 35 și 40 de lei, în funcție de cherhana. Nici carasul nu scapă: s-a scumpit și el, chiar dacă mai timid, cu un leu pe kilogram.
„Este foarte greu să ținem pasul cu aceste măriri de prețuri la combustibil și cumva trebuie să acoperim pierderile”, explică Cătălin Balaban, președintele asociației Golovița. Acesta atrage atenția și asupra unei realități paradoxale: peștele local, considerat mai curat și mai gustos, ajunge să fie mai ieftin decât produsele congelate din import.
Începutul anului nu le-a adus pescarilor motive de bucurie. Capturile au fost slabe, iar vremea capricioasă le-a dat planurile peste cap. Abia în ultimele zile, odată cu apariția soarelui, situația începe să se dezmorțească, iar cantitățile pescuite cresc ușor.
Problemele nu se opresc însă la prețuri și capturi. Pescarii cer schimbări în modul în care își pot valorifica marfa. În prezent, aceștia sunt obligați să vândă întreaga captură prin centre autorizate de primă vânzare, ceea ce le limitează accesul direct la clienți.
„Trebuie reglat acest aspect, să existe piețe locale reale, unde pescarul să poată vinde direct o parte din captură. Oamenii trebuie să vadă diferența dintre peștele din Deltă și cel adus din alte țări”, mai spune Balaban.
În Delta Dunării, aproape 1.000 de pescari comerciali depind de acest sistem, fiecare având dreptul să își valorifice captura doar în două puncte autorizate anual de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.
În timp ce autoritățile europene vorbesc despre susținerea pieței locale, realitatea din teren arată că drumul peștelui de la apă la farfurie este încă plin de obstacole. Iar până când regulile se vor schimba, consumatorii vor simți direct în portofel fiecare litru de motorină ars pe apele Deltei.
Sursa : Agerpres