Tribunalul Tulcea se confruntă cu o presiune fără precedent, ajungând pe primul loc în țară la numărul de dosare nou intrate raportat la fiecare judecător, în condițiile unui deficit sever de personal.

Deși organigrama prevede 15 posturi de magistrat, în prezent sunt ocupate doar șapte. Situația este și mai dificilă la Secția Civilă, unde funcționează doar cinci judecători, deși ar fi necesari 12. Astfel, gradul de ocupare a schemei este de aproximativ 40%, ceea ce afectează direct ritmul soluționării cauzelor.

În acest context, încărcătura de muncă a crescut semnificativ, iar instanța tulceană conduce clasamentul național al tribunalelor în 2025 în ceea ce privește volumul de dosare pe judecător.

Efectele se văd în sala de judecată: termenele sunt tot mai rare, uneori limitate la trei pe an, ceea ce generează nemulțumiri în rândul justițiabililor. Avocații resimt constant presiunea venită din partea clienților care solicită accelerarea procedurilor.

Decanul Baroului Tulcea, avocatul Felix Andrei, a explicat pentru Agerpres faptul că, deși se încearcă obținerea mai multor termene – chiar cinci sau șase anual – în majoritatea cazurilor acest lucru nu este posibil din cauza volumului mare de muncă.

În ciuda dificultăților, avocații spun că înțeleg situația magistraților, subliniind că unii dintre aceștia lucrează inclusiv în weekend pentru a face față dosarelor. Cauzele țin, în principal, de subfinanțarea sistemului și de lipsa resurselor umane.

Datele oficiale indică dimensiunea problemei: anul trecut, media dosarelor nou intrate pe judecător la Tribunalul Tulcea a fost de 489, comparativ cu media națională de 314,7. Încărcătura totală a ajuns la 787,5 dosare pe judecător, iar numărul total de cauze, incluzând toate cererile, a urcat la 1.315, peste media națională de 964,6.

Reprezentanții instanței susțin că, în pofida acestor dificultăți, rămân angajați în respectarea termenului rezonabil de soluționare a cauzelor și a standardelor de profesionalism și imparțialitate.

În același timp, autoritățile recomandă apelarea la mediere, ca alternativă mai rapidă și mai puțin costisitoare, în condițiile în care în județul Tulcea activează peste 50 de mediatori.

SURSA – AGERPRES

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.