Sala „Mihail Kogălniceanu” a fost, și de această dată, locul unde turismul tulcean s-a pus pe masă. Nu pentru prima oară. Nu, probabil, nici pentru ultima. Doar că imaginea de ansamblu a spus mai mult decât toate intervențiile la un loc: o sală aproape plină de instituții și aproape goală de cei care ar trebui să țină turismul în viață.
Câteva fețe din mediul de afaceri, numărate pe degete, au privit spre rândurile ocupate de reprezentanți ai controlului – Protecția Consumatorilor, Antifraudă, ITM, DSP , DSV, IPJ, ISJ, DST, ANAF– într-un dezechilibru care a devenit deja obișnuință. Iar această fotografie de moment nu este întâmplătoare, ci rezultatul a ani în care dialogul s-a repetat fără să producă schimbări reale.
O poveste care se repetă de cinci ani
Discuțiile au curs, ca într-un scenariu deja cunoscut. Problemele au fost reluate, aproape identic: turismul „la negru”, controalele percepute ca excesive, lipsa unei strategii coerente, infrastructura care ține pasul greu cu potențialul Deltei.
În acest decor, intervenția Ralucăi Cacencu, din partea OMD Județul Tulcea, a spart ritmul formal al întâlnirii. Nu prin noutate, ci prin sinceritate. A vorbit despre o realitate care apasă de ani de zile: întâlnirile există, dar rezultatele lipsesc.
De cinci ani participă la astfel de discuții și, spune ea, nimic nu se schimbă cu adevărat. Problema centrală rămâne aceeași – operatorii care funcționează în afara legii, fără fiscalizare, fără reguli, fără să fie parte din dialog. Iar absența lor din sală transformă întreaga dezbatere într-un exercițiu incomplet.
În același fir, a strecurat și o altă nemulțumire, mai puțin spectaculoasă, dar resimțită direct în buzunar: dispariția tichetelor de masă, care a tăiat din fluxul de clienți și a pus presiune suplimentară pe afacerile din turism.
RO-Alert-ul, între siguranță și percepție
Dacă discursul Ralucăi Cacencu a mers pe linia problemelor interne, Filip Alexandru, reprezentantul OMD Municipiul Tulcea, a mutat accentul spre imaginea pe care județul o transmite în exterior.
A vorbit despre RO-Alert – nu ca instrument de siguranță, ci ca factor de descurajare. Prea multe alerte, prea frecvente, într-un context tensionat la graniță, ajung să creeze o stare de neliniște pentru turiști. Iar turistul, în fața incertitudinii, alege altă destinație.
Cifra invocată – aproximativ 400 de alerte în ultimii ani ( de fapt, conform ISU sunt mult mai putine– doar 71) nu a trecut neobservată. Nici reacțiile nu au întârziat. Reprezentanții ISU au explicat mecanismele și necesitatea acestor mesaje, dar discuția a scos la suprafață o realitate dificil de ignorat: între intenția de a proteja și percepția publică există, uneori, o prăpastie.
Turismul invizibil, dar omniprezent
Pe măsură ce discuțiile au avansat, a devenit clar că există un „elefant în cameră” pe care toată lumea îl vede, dar nimeni nu reușește să-l scoată afară: turismul nefiscalizat.
Apartamente închiriate fără clasificare, pensiuni care declară mai puține locuri decât exploatează, transport pe apă unde veniturile oficiale sfidează logica – toate acestea conturează o economie paralelă care apasă pe umerii celor care respectă regulile.
Au existat și exemple concrete, sancțiuni aplicate, unități intrate în legalitate. Dar, dincolo de cazuri punctuale, fenomenul rămâne bine înrădăcinat și greu de controlat.
Între controale și neîncredere
În tot acest timp, instituțiile și-au prezentat planurile: controale mai multe, verificări mai stricte, reguli mai clare. Mesajul a fost ferm – legea trebuie respectată.
Doar că, pentru cei câțiva antreprenori prezenți, problema nu mai este lipsa controalelor, ci lipsa unui echilibru. Prea multă presiune într-o parte, prea multă libertate în cealaltă.
Iar când această diferență devine regulă, încrederea dispare. Poate tocmai de aceea scaunele din sală rămân goale de la an la an.
Finalul fără concluzie
După aproape două ore, întâlnirea s-a încheiat la fel cum a început: cu promisiuni, constatări și intenții.
Dar dincolo de discursuri, rămâne imaginea care definește cel mai bine starea turismului din Tulcea: o masă rotundă la care statul este prezent în forță, iar mediul privat apare tot mai rar.
Și poate că aici nu mai e vorba despre lipsa dialogului. Ci despre faptul că, de prea multe ori, dialogul a rămas doar atât.
