Elevii de clasa a VIII-a din mai multe școli din județul Tulcea revin în bănci, la final de aprilie, pentru o simulare a Evaluării Naționale care, pentru ei, vine cu întârziere. Nu din vina lor, ci pe fondul tensiunilor care au traversat sistemul de educație în primăvară.

În luna martie, în mai multe unități de învățământ din județ, cadrele didactice au participat la forme de protest și boicot, iar simularea nu a mai fost organizată. Ministerul Educației a decis ulterior să ofere o a doua șansă, astfel încât elevii să nu fie dezavantajați înaintea examenului propriu-zis.

Așa se face că, între 27 și 29 aprilie, simularea se reia în șapte școli din Tulcea, unde 271 de elevi vor susține probele pe care colegii lor le-au dat deja în martie.

Cea mai mare concentrare de elevi este în municipiu: la Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” sunt programați 108 elevi, iar la Școala Gimnazială „Constantin Găvenea” – 52. Li se alătură elevii de la Școala Gimnazială Greci (32), dar și din mediul rural: Ostrov (22), Jijila (20), Valea Nucarilor (24) și Peceneaga (13).

În total, în județ sunt 1.593 de elevi de clasa a VIII-a. Dintre aceștia, 310 nu au participat la simularea din martie, iar acum majoritatea recuperează. Totuși, 39 de elevi nu vor susține nici această sesiune.

Există și o unitate de învățământ din județ care rămâne în afara acestei reluări, deși era eligibilă, potrivit centralizării Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, însă aceasta nu este nominalizată în documentul oficial.

Pentru elevi, miza este mai mult decât o simplă testare. Este primul contact real cu rigorile examenului de la finalul clasei a VIII-a, într-un format identic: subiecte unice la nivel național și corectare digitalizată.

Inspectorul școlar general, Viorica Pavel, subliniază că reluarea simulării vine ca o măsură de echilibru după o perioadă complicată:

Această sesiune este importantă pentru elevii care nu au avut șansa să participe în martie. A fost un context dificil, generat de tensiunile din sistem, dar acum ne asigurăm că acești copii beneficiază de același exercițiu de pregătire. Simularea îi ajută să înțeleagă cerințele examenului și să se pregătească mai bine pentru Evaluarea Națională.

Calendarul rămâne neschimbat: Limba română pe 27 aprilie, Matematica pe 28 aprilie, iar Limba maternă pe 29 aprilie. Rezultatele vor fi comunicate pe 8 mai.

Pentru elevii din Tulcea, această simulare „reluată” nu mai este doar un test, ci o recuperare necesară după o primăvară în care școala a stat, pentru unii, pe pauză.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.