Tulcea intră în 2026 cu un buget uriaș pentru standardele orașului și cu o întrebare care fierbe deja în taxiuri, pe Facebook și la fiecare semafor blocat de lucrări: unde se duc, de fapt, banii?
Aproape 421 de milioane de lei la venituri, 434 de milioane la cheltuieli, zeci de șantiere deschise simultan și un oraș care trăiește de luni întregi între excavator, nervi și promisiunea că „după ce se termină, va fi bine”. Pe 12 mai, Consiliul Local va vota bugetul municipiului, iar city managerul Nicolae Bibu încearcă să împingă în spațiul public o idee care, politic, e riscantă, dar administrativ are logică: Tulcea trebuie să suporte acum haosul dacă vrea să recupereze trei decenii de improvizație și plombă.De fapt, asta este cheia întregului discurs pe care Bibu îl construiește în jurul bugetului pe 2026. Nu vorbește doar despre bani. Vorbește despre un oraș care încearcă să se reconstruiască în timp real, sub ochii unor oameni deja obosiți de șantiere și explicații.
„Primăria nu trăiește din pix și salarii”. De unde vin, de fapt, banii Tulcei
De altfel, exact de aici începe și discursul lui Bibu. Nu cu asfaltul. Nu cu investițiile. Ci cu o lecție aproape pedagogică despre cum funcționează un buget.
„Municipiul are patru surse de venituri: taxele și impozitele locale, cotele din impozitul pe salarii, cotele defalcate din TVA și fondurile europene. Astea sunt sursele reale. Municipiul nu depinde de Consiliul Județean”, spune city managerul, într-o explicație care pare construită special pentru publicul convins că banii „vin de undeva”, fără să știe exact de unde.
Din cele aproape 421 de milioane estimate la venituri, peste 120 de milioane provin din taxe și venituri proprii, alte aproape 117 milioane din cotele pe impozitul pe venit, iar aproximativ 90 de milioane sunt subvenții de la bugetul de stat. La acestea se adaugă fondurile europene și excedentul de 13 milioane rămas din 2025, bani care închid ecuația cheltuielilor totale.
Dar tocmai aici apare una dintre cele mai interesante explicații din tot discursul lui Bibu. Pentru că diferența dintre venituri și cheltuieli nu este, spune el, o gaură bugetară, ci efectul felului în care funcționează investițiile publice.
„Bugetul este o previziune. Poți să bugetezi zece milioane pentru o lucrare și constructorul să facă doar cinci. Sau invers, să avanseze mai repede decât te așteptai. Execuția reală îți arată ce s-a cheltuit efectiv.”
Practic, administrația spune că bugetul nu trebuie privit ca o fotografie exactă, ci ca o hartă în continuă mișcare, dependentă de ritmul constructorilor, de recepțiile de lucrări și de inevitabilul haos al investițiilor publice.
Orașul dintre excavator și claxon: „Nu poți recupera 30 de ani fără să spargi tot”
Iar Tulcea trăiește exact în acest haos.
De aceea, explicațiile despre șantiere ocupă aproape jumătate din discursul city managerului. Pentru că aici se joacă, de fapt, adevărata bătălie de imagine a administrației locale.
„Avem 30 și ceva de ani în care fie nu s-a făcut aproape nimic, fie doar s-a plombat”, spune Bibu, într-o frază care sună mai degrabă ca o justificare pentru tot orașul întors pe dos decât ca o simplă explicație tehnică.
Administrația mizează pe ideea că Tulcea a intrat târziu în cursa marilor finanțări europene și că acum încearcă să recupereze în câțiva ani ceea ce alte orașe au făcut în decenii. Numai că această recuperare vine cu imaginea unui municipiu care pare permanent decopertat.
Mahmudia, Bucovinei, Victoriei, Babadag — numele străzilor apar în discursul lui Bibu aproape ca bornele unei campanii de reconstrucție urbană care nu mai poate fi oprită.
„Nu poți să faci o singură stradă pe an. Ne-ar trebui 150 de ani.”
Iar poate cea mai sinceră propoziție vine imediat după aceea:
„Idealul era să închidem tot orașul și să terminăm în trei ani. Dar nu există resursa financiară, umană și logistică pentru asta.”
În spatele acestei fraze stă, de fapt, toată filosofia actualului buget: administrația preferă să suporte costul politic al unui oraș sufocat temporar de lucrări decât să piardă fondurile europene disponibile acum.
„Acesta este momentul în care resursa financiară poate fi accesată. Nu poți să lași nefolosite fondurile europene dacă apar trei proiecte eligibile în același timp”, explică Bibu.
Bruxelles-ul vrea autobuze electrice. Tulcea voia doar străzi
Apoi vine poate cea mai relevantă observație despre felul în care Uniunea Europeană schimbă regulile jocului pentru administrațiile locale. City managerul recunoaște direct că multe proiecte sunt construite după logica Bruxelles-ului, nu neapărat după prioritățile instinctive ale orașului.
„Noi aveam nevoie doar de străzi. Dar ca să putem lua bani pentru străzi a trebuit să luăm și autobuze electrice.”
Fraza aceasta spune aproape tot despre noua generație de finanțări europene. Nu mai primești bani doar pentru asfalt. Primești infrastructură la pachet cu mobilitate verde, eficiență energetică și transport electric. Iar administrațiile locale sunt obligate să joace după regulile acestea dacă vor bani.
În discursul lui Bibu apare și o critică directă la adresa fostelor administrații, pe care le acuză că au ratat primele mari valuri de finanțări europene pentru infrastructură.
„Primele exerciții financiare au fost pentru infrastructură. Din păcate, municipiul nu a accesat atunci cât ar fi trebuit.”
Subtextul este limpede: Tulcea plătește acum și factura anilor în care modernizarea a fost amânată.
Cele 263 de milioane care inflamează orașul: „Funcționare” nu înseamnă doar lefuri
În tot acest discurs despre investiții, Bibu încearcă însă să mute și o altă discuție extrem de sensibilă: cea despre cheltuielile de funcționare, termen care provoacă instantaneu suspiciuni în orice dezbatere publică.
Din cele 434 de milioane de lei prevăzute în buget, aproximativ 263 de milioane sunt încadrate la „funcționare”. Doar că, spune city managerul, oamenii traduc automat acest capitol prin „salarii”.
„Când spui funcționare, toată lumea se gândește doar la salarii. Dar aici intră gunoiul, iluminatul public, deszăpezirea, spațiile verzi, transportul public, protecția socială, învățământul.”
Iar apoi vine cifra pe care o repetă apăsat:
„Salariile aparatului de specialitate sunt 36 de milioane din 434 de milioane.”
Adică sub 10% din buget.
Este, evident, încercarea administrației de a combate imaginea clasică a unei primării care consumă bani fără să producă nimic vizibil. Numai că Bibu merge mai departe și încearcă să redefinească inclusiv ideea de investiție.
„Investiția nu înseamnă doar asfalt”. Pariul administrației pe ideea de „oraș locuibil”
În logica lui Bibu, investiția nu înseamnă doar o stradă nouă sau o clădire reabilitată.
„Cheltuiala cu învățământul înseamnă investiție în oameni. Cultura înseamnă investiție în oameni. Asistența socială înseamnă investiție în oameni.”
Este poate cea mai politică idee din întreg discursul său. Pentru că administrația încearcă să schimbe criteriul după care oamenii măsoară dezvoltarea unui oraș. Nu doar prin borduri și kilometri de asfalt, ci și prin servicii, școli, spații publice și calitatea vieții.
Oficial, investițiile directe ale municipiului pentru 2026 sunt estimate la aproximativ 170 de milioane de lei, adică aproape 40% din buget. Neoficial însă, administrația încearcă să împingă ideea că investiția reală trece de jumătate din buget dacă iei în calcul tot ceea ce ține de educație, servicii și confort urban.
***
Rămâne însă întrebarea pe care niciun tabel bugetar nu o poate calcula exact: câtă răbdare mai are un oraș care trăiește zilnic între promisiunea modernizării și disconfortul permanent al șantierelor?
Pentru că bugetul Tulcei pe 2026 nu este doar un document contabil. Este, în realitate, un test de încredere între administrație și un oraș care trebuie să creadă că toată această dezordine are, la capăt, o formă de viitor.
