deschiderea transfagarasanului amanata pentru cateva ore explicatii de la autoritati

Deschiderea circulației pe Transfăgărășan (DN7C), programată inițial pentru vineri, 12 iunie 2026, la ora 09:00, a fost amânată cu câteva ore din motive de siguranță.

Reprezentanții autorităților au precizat că, din punct de vedere tehnic, drumul este pregătit pentru redeschidere. Cu toate acestea, sectorul montan se află sub incidența unui cod portocaliu de ploi torențiale, valabil până vineri, 12 iunie 2026, la ora 10.00, fiind prognozate cantități de apă de peste 60 de litri pe metru pătrat.

În aceste condiții, autoritățile au decis să nu permită accesul pe traseu înainte de încetarea avertizării meteorologice, pentru a evita orice risc pentru participanții la trafic.

După expirarea codului portocaliu, echipele de intervenție vor efectua o nouă inspecție a drumului pentru a verifica eventualele efecte ale precipitațiilor și pentru a îndepărta de pe carosabil posibilele aluviuni, stânci, grohotiș sau copaci căzuți de pe versanți.

Dacă verificările vor confirma că drumul poate fi utilizat în condiții de siguranță, circulația pe Transfăgărășan va fi deschisă vineri, 12 iunie 2026, în jurul orei 12:00.

Autoritățile subliniază că siguranța celor care tranzitează zona montană rămâne principala prioritate și le mulțumesc șoferilor pentru înțelegere.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.