Polițiștii rutieri din Tulcea au schimbat, pentru câteva ore, șoseaua cu sala de clasă. 122 de elevi au participat, pe 18 septembrie, la activități de educație rutieră organizate în municipiul Tulcea și la Isaccea.
La Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” din Tulcea, polițiștii de la Biroul Rutier au discutat cu elevii despre regulile pe care trebuie să le respecte atunci când traversează strada, merg cu bicicleta sau trotineta ori circulă în zone cu trafic intens.
O activitate asemănătoare a fost organizată și la Isaccea de polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Isaccea.
În total, la întâlniri au participat 122 de elevi și patru cadre didactice.
Copiii au putut vedea și autospecialele folosite de polițiști, iar discuțiile au fost adaptate vârstei lor. Au fost explicate semnificația culorilor semaforului, regulile de traversare, folosirea elementelor reflectorizante și modul în care trebuie să reacționeze într-o situație periculoasă în trafic.
Un accent aparte a fost pus pe deplasarea cu bicicleta și trotineta, mijloace de transport tot mai folosite de copii și adolescenți și care îi expun direct riscurilor din trafic.
IPJ Tulcea anunță că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, polițiștii urmărind ca regulile de circulație să fie învățate înainte ca micii participanți la trafic să ajungă să le descopere pe propria piele.
