Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a prezentat într-o conferință de presă vineri, o situație alarmantă privind investițiile României în cadrul PNRR. 11,9 miliarde de euro sunt în risc de neimplementare.
Până în prezent, România a încasat 9,4 miliarde de euro din PNRR, sumă ce va fi crescută cu 1,279 miliarde de euro până pe 10 iunie. Cu toate acestea, autoritățile au achitat doar 8,3 miliarde de euro beneficiarilor, iar 8 miliarde de euro din totalul proiectelor sunt considerate cu risc ridicat de neimplementare. La acestea se adaugă 3,9 miliarde de euro identificate de Comisia Europeană, totalizând suma alarmantă de 11,9 miliarde de euro, a informat Marcel Boloș, conform Mediafax.
Alternativele finanțării
Printre soluțiile discutate se numără înlocuirea proiectelor întârziate cu altele din Programul Național Anghel Saligny sau din bugetul național, însă aceste opțiuni se află și ele în analiza autorităților.
Progresul fizic
„Progresul fizic pe care l-a solicitat Comisia pentru investiții ca să rămână pe componenta de grant este de 50%, peste 50%”, a declarat Boloș.
Reforma fiscală
România are termen până pe 4 iunie pentru a prezenta un plan coerent de reformă fiscală, conform angajamentelor asumate în jalonul 207 al PNRR. Comisia Europeană așteaptă progrese clare, iar întârzierile pot avea repercusiuni.
Boloș a subliniat că reforma fiscală constă în patru componente esențiale: impozitarea proprietății, modificarea regimului microîntreprinderilor, restructurarea facilităților fiscale și reducerea cheltuielilor. Comisia va formula recomandări pe 4 iunie, iar deciziile finale vor fi discutate în Consiliul ECOFIN din 20 iunie.
Investeriile, implementare, reformă
