Ambulanța Tulcea: eroii fără aplauze, care salvează vieți în tăcere

Sunt mereu acolo, în liniște, în ploaie sau în ger, la un telefon distanță de tragedie. Vin cu luminile albastre, dar rareori și cu reflectoarele camerelor de televiziune asupra lor. Ambulanța Tulcea trăiește și lucrează în umbra mai vizibilului SMURD, însă munca echipelor sale este cea care, zi de zi, face diferența dintre viață și moarte.

„Noi nu avem pacienți, nu avem boli. Avem oameni, fiecare cu specificul lui. Și asta e medicina de urgență: să faci față tuturor provocărilor care apar”, spune dr. Delia Oana Ciulache, managerul Serviciului de Ambulanță Tulcea.

Între doi „părinți”: sănătatea și urgența

Ambulanța funcționează într-un sistem aparte. Pe de o parte, Ministerul Sănătății – „tatăl”, care asigură salariile și cheltuielile. Pe de altă parte, Departamentul pentru Situații de Urgență – „mama”, care stabilește regulile operative, dotările și protocoalele de intervenție.

Această dublă subordonare creează adesea confuzie și chiar frustrări. „Dihonia asta între ambulanță și SMURD nu există decât în capul domnului Arafat. La nivel local, colaborăm foarte bine. Fiecare are meseria lui și știe ce are de făcut”, explică dr. Radu Sicinschi, director medical Ambulanță

Cursa contra timpului

Un accident rutier cu victime multiple, precum cel petrecut la Horia, devine pentru echipele medicale o adevărată probă de foc. Cinci ambulanțe, un elicopter pe punctul de a rămâne la sol din cauza orei târzii, pacienți în stop cardio-respirator și decizii luate în secunde.

„Eram strâmtorați de timp, pentru că după ora 7 seara elicopterul nu mai putea decola. Am chemat încă o ambulanță, am redistribuit echipajele și, până la urmă, fiecare pacient a ajuns unde trebuia. Asta înseamnă să lucrezi contra cronometru”, povestește dr.Sicinschi.

Copiii – rana deschisă

Dincolo de tehnică și protocoale, există povești care lasă urme adânci. Medicii vorbesc fără să caute dramatismul, dar vocea le trădează fragilitatea.

„Un copil de doi ani, călcat din greșeală de tatăl lui cu tractorul. O săptămână n-am putut să dorm. De fiecare dată când e vorba de copii, acolo e greu să faci față”, mărturisește Sicinschi.

Un alt moment care a rămas întipărit: accidentul unui șofer ucrainean prins sub cabina unui TIR. „Lupta cea mai grea n-a fost cu rănile fizice, ci cu psihicul celor care au asistat. Trebuia să-i scoți pe oameni din filmul acela al morții, să-i convingi că au scăpat”, adaugă medicul.

Muncă fără orar, fără odihnă

Serviciul de Ambulanță Tulcea are aproximativ 60 de autospeciale, dar doar trei sunt de tip C – cele cu medic la bord. Deficitul de personal este uriaș. Ambulanța Tulcea are 3 medici. Atât.

„La concursul pentru medici de acum două luni nu s-a prezentat absolut nimeni. Este o meserie în care nu știi când începi și nici când termini. Poți să fii sunat la patru dimineața pentru o urgență la Târgu Mureș și nu știi când mai ajungi acasă”, spune Sicinschi.

În timp ce SMURD-ul rămâne în raza județului, ambulanțele Tulcei ajung până la București, Iași sau Târgu Mureș. „Nu avem ce face. Când ni se cere, plecăm. Viața pacientului nu așteaptă să se facă schimbul de tură”, adaugă dr.Ciulache.

Dincolo de senzațional

Poate cel mai greu de acceptat pentru cei care salvează vieți este reacția oamenilor din jur. În loc să ajute, mulți scot telefonul și filmează.

„Am fost la autogară, o femeie s-a înecat cu un covrig. Am rezolvat situația, dar în jur erau zeci de oameni care filmau cu telefonul. Niciunul nu s-a apropiat să ne ajute să o punem pe targă”, povestește unul dintre medici.

E o oglindă a societății moderne: alergăm după imagini spectaculoase, dar uităm de gesturile simple de omenie.

Lecția Ambulanței: respect și discreție

Dincolo de frustrările și neînțelegerile de la nivel central, la Tulcea relația dintre Ambulanță și SMURD se bazează pe respect reciproc. „Eu nu pot să mă bag sub dărâmături sau sub o mașină răsturnată. E treaba lor. Dar odată ce pacientul e scos, eu trebuie să mă asigur că are șanse. Așa ne completăm”, spune Sicinschi.

Ambulanța Tulcea nu caută reflectoarele. Caută doar să fie acolo unde trebuie, atunci când timpul se măsoară în secunde.

„Nu vine nimeni la noi pentru că suntem frumoși. Oamenii vin în necaz. Și atunci nu mai contează nici ziua, nici ora”, conchide dr. Delia Ciulache.